Premierul ungar, Viktor Orbán, a declarat, sâmbătă, că statul maghiar nu a fost ”vreodată în istoria” sa mai jignit de către politicienii români, susținând că bunul-simț indică faptul că cele două state trebuie să reîntoarcă la o relație ”eficientă”, în condițiile în care relația româno-ungară s-a deteriorat începând din 2012.
"Până în 2012 și chiar și în 2012, eu cred că relația dintre România și Ungaria s-a bazat pe niște principii foarte bune, pragmatice și de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situația. Eu nu îmi aduc aminte ca politicienii să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie de câte ori s-a întâmplat acest lucru după 2012. Noi nu nu ne-am revanșat și nici nu ne revanșăm, pentru că suntem interesați de o relație bună, eficientă cu România, dar problema este că nimeni nu înțelege ce se întâmplă. Adică, de ce nu se întâmplă absout nimic?”, a spus Viktor Orbán, informează Mediafax.
Premierul Ungariei s-a declarat înțelegător cu schimbările politice care s-au petrecut în România, în ultimii trei ani, și și-a exprimat speranța ca, după "rearanjarea peisajului politic din România”, relația dintre cele două țări să nu mai fie "încărcată” cu lucrurile care au marcat-o după 2012.
"Aveți un nou președinte, am înțeles acest lucru, și că se întâmplă tot felul de lucruri, că se transformă peisajul politic în România, cu tunete și fulgere. Am înțeles acest lucru, dar sperăm că, după aceste schimbări politice, după rearanjarea peisajului politic din România, n-o să mai fie încărcată relația dintre Ungaria și România cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012”, a ținut să precizeze Orbán.
Totodată, Viktor Orbán și-a exprimat dorința "reîntoarcerii” la o relație "normală”, întrucât aceasta este importantă atât pentru români, cât și pentru maghiari.
"Nu știu dacă se va întâmpla acest lucru, dacă există, totuși, o dorință foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României, să se revină la relația normală, eficientă care a existat până în 2012. Noi nu știm dacă politicenii români, dacă cei responsabili pentru a face această politică externă vor să reluăm relația. Pentru că noi, Ungaria, spunem că această relație nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru că această relație este importantă pentru Romania, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria și pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simț indică fapul că trebuie să ne reîntoarcem la o relație eficientă între România și Ungaria”, a mai spus Orbán.