Președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, reținut de DNA pentru trafic de influență, a fost dus, marți seară, la un spital din Ploiești, după ce s-a simțit rău, în prezent fiind consultat de un medic cardiolog.
Șeful DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în prezent, Mircea Cosma se află în cutodia Poliției Prahova și a fost transportat la spital întrucât a acuzat "o stare de rău".
Potrivit unor surse medicale, Cosma are probbleme cardiace, la ora transmiterii acestei știri el fiind consultat de un medic cardiolog.
Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost reținut, marți, pentru trafic de influență, urmând ca miercuri să fie dus la instanța supremă cu propunerea de arestare preventivă.
În același dosar, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influență împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), Tiberiu Nițu, a transmis, marți, ministrului Justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) privindu-l pe de Vlad Cosma pentru a cere încuviințarea arestării preventive a acestuia.
Deputatul Vlad Cosma și tatăl său, Mircea Cosma, președinte al Consiliului Județean Prahova, sunt urmăriți penal pentru trafic de influență, fiind acuzați de DNA că ar fi cerut și primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanții unor societăți comerciale, denunțători în cauză.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influență, respectiv președintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societățile respective să obțină de la instituția publică lucrări și servicii curente supraevaluate, de întreținere a drumurilor publice sau a drumurilor județene pe timp de iarnă, dar și decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înțelegerilor cu cei doi inculpați", susțin procurorii DNA.
În același dosar a fost reținut, tot marți, pentru trafic de influență și luare de mită, Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcției Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, ce avea în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice. Și el va fi prezentat miercuri judecătorilor instanței supreme, cu propunerea arestare.