Mircea Băsescu: Am vorbit cu fratele meu, e foarte supărat

Mircea Băsescu: Am vorbit cu fratele meu, e foarte supărat
Mircea Băsescu a declarat că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal și acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial și nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.
Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a spus joi dimineață, când a ieșit din curtea casei sale, că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum "știa toată țara" și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.
"Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci președintele țării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că președintele știe. Președintele știe despre un asemenea caz, cum să nu știe. Știa toată țara și să nu știe președintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînțeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii și că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei președintele țării".
Jurnaliștii au spus că președintele nu a făcut nicio declarație de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: "N-avea pentru ce, că nu știe nimic. Nu știm nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem și noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013".
Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu știe nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpățână îi datora familiei lui Bercea Mondial.
"Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (...) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu știu ce sumă era. Probabil că așa am spus. Dar nu știu ce sumă era, pentru că era Marian Căpățână cu plasa cu bani, la care mă și refer, în biroul celălalat, aștepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei", a mai spus Mircea Băsescu.
El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial și că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiție.
Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: "Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercați să dați bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceți lui Bercea, și aveți încredere că justiția va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «nașule, e nevinovat», și eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiția va rezolva problema» (...) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanța, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac".
Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 "este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei". El s-a declarat nemulțumit și de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât și avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.
"Pot să vă spun că am încercat să intrăm, să sunăm, atât eu cât și avocatul, la numărul de telefon la care vorbise avocatul înainte de a începe înregistrările. Eu am sunat de vreo patru-cinci ori, avocatul de vreo șapte-opt ori și nu ne-a mai răspuns nimeni. În schimb, când a sunat fina, i s-a răspuns imediat, ba încă s-a dat pauză după ce a sunat, astfel încât să poate să discute ei, să o învețe ce să spună. N-am ce să spun mai mult, vă spun că nu am luat bani, că n-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea", a adăugat fratele președintelui.
Declarațiile au fost făcute după ce, anterior, Mircea Băsescu transmisese un comunicat de presă în care arăta că Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relația sa cu membrii familiei Anghel și că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susțin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.
Într-un fragment de înregistrare se face referire la două tranșe de bani - de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbește "cu Traian", răspunde că acesta "știe".
"F.A.: Să trăiți, domnu' comandant. Suntem terminați!M.B.: Cred.F.A.: Terminați, nu că credeți că suntem terminați. Suntem terminați, nu jucărie. Domnu' comandant, eu nu mă mai înțeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgănești, că suntem niște proști. Că a luat banii de la noi și și-a luat mașină pe banii noștri. Te rog să mă crezi. Așa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu știu ce să facem, că nu o mai ducem... Prima și prima dată când a venit la noi, știi ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forțeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.F.A.: Stai să-ți zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea și după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Și când i-am dus pe ăia 250.000, știi ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi... și acuma? Uită-te, șapte ani jumătate! Domnu' comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu și să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceți să puneți mâna să-l scoateți, că moare ăla acolo, mă nene mă!M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de...F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiți, să facă el acolo?M.B.: Știe, mă! Crezi tu că nu știe..."
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























