Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că impactul bugetar al așa-numitelor pensii speciale este de doar 0,1% din Produsul Intern Brut, el respingând ideile unor politicieni conform cărora prin reducerea acestor pensii ar putea fi majorate pensiile pe bază de contributivitate.
„Haideți să avem proprietatea termenilor! Ați spus dvs. de un actual coleg de coaliție care desființa în 30 de zile (pensiile speciale – n.r.). Oare câte de 30 de zile au trecut de atunci și până acum? (...) Vreau să vă spun un lucru: stabilim foarte clar că nu au făcut nimic, că nu au putut să facă, nu au discutat măcar cu cei în cauză, să discute transparent să afle soluțiile și acum vorbesc de ceea ce se întâmplă. Și mint populația că s-ar putea, cu economiile făcute de acolo, să se majoreze pensiile celelalte. Impactul bugetar de acolo este de 0,1% din PIB, dacă nu mai dăm oamenilor ăștia niciun leu, nu că să le reducem cheltuiala, niciun leu! Sunt cifre”, a declarat Marius Budăi, la un post TV.
Acesta este de părere că în ceea ce privește pensiile de serviciu „nedreptatea vine” din faptul că nu trebuie să existe nicio pensie mai mare decât salariul.
Budăi susține că fiecare ministru care are în subordine instituții în care se acordă pensii de serviciu trebuie să vină cu puncte de vedere legate de reforma sistemului.
Acesta reafirmă că din punctul său de vedere pensiile militarilor „nu sunt pensii speciale”, el subliniind că prevederile din jaloanele din PNRR pe acest subiect sunt îndeplinite.
În ceea ce privește foștii parlamentari care au obținut, prin decizii judecătorești, repunerea în plată a pensiilor de care au beneficiat pentru funcțiile deținute ca demnitari, Budăi a precizat că nu știe în ce stadii sunt procesele, dar că „nu există în plată” astfel de drepturi pentru foștii parlamentari.