Programul privind susținerea crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii a fost mult mai slab accesat de către beneficiari în anul 2019, dar am identificat și foarte mari nereguli în acest program din care au câștigat mai mult intermediarii, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, la audierile din cadrul comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
"În anul 2019, programul "Lâna" a fost mai slab accesat de către beneficiari și am identificat foarte mari nereguli în acest program. Din păcate, aici au câștigat doar intermediarii, care colectează lână doar scriptic și percep de la fermieri între 200 și 400 de lei pe tona de lână pe care o trec în carnetele de comercializare, iar fermierii le depun la DAJ-uri pentru a lua ajutorul de minimis. Dacă ne uităm pe balanța de anul trecut, noi, ca țară, am exportat 7.795 de tone de lână, în valoare de 3 milioane de euro. Înmulțim cele 7.000 tone ori 2 lei subvenția și vom vedea că subvenția a fost mai mare cu 150 de euro. Deci subvenția a fost mai mare decât prețul la care s-a vândut. Practic, noi am exportat toată subvenția, iar cei care au câștigat au fost acești intermediari. Pe de altă parte, am importat 370 de tone, într-adevăr, de lână prelucrată, cu 1,6 milioane de euro", a precizat Oros.
El a subliniat că în acest an s-a impus o cantitate maximă de lână pentru care se poate primi ajutor de minimis, respectiv 4 kilograme de lână pe oaie, în condițiile în care unii fermieri au raportat producții și de 36 de kilograme de lână pe cap de oaie.
"Ceea ce este interesant, în aceste rapoarte de control s-a observat că unii fermieri aveau producții pe cap de oaie până la 36 de kilograme de lână și de aceea am impus un maxim de 4 kilograme de lână, vorbind și cu specialiștii care au spus că o medie este de 3,5 - 3,8 kilograme, dar până la 36 de kilograme ....", a adăugat șeful de la Agricultură.
Președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, deputat PSD i-a transmis ministrului să pună pe cineva să se mai uite pe datele pe care le-a prezentat comisiilor, pentru că multe dintre ele se contrazic.