Politica· 2 min citire

MILITARI ROMÂNI. Soldații români ar putea fi trimiși în Republica Centrafricană

MILITARI ROMÂNI. Soldații români ar putea fi trimiși în Republica Centrafricană

MILITARI ROMÂNI. Soldații români ar putea fi trimiși în Republica Centrafricană

Publicat20 ian. 2014, 20:56
SursăMediafax

MILITARI ROMÂNI. Mai multe state europene sunt favorabile trimiterii de trupe UE în Republica Centrafricană, pentru susținerea forțelor franceze și africane, ministrul suedez de Externe, Carl Bildt, propunând mobilizarea unităților de reacție rapidă formate în prezent din militari români, bulgari și greci.

MILITARI ROMÂNI. Miniștri de Externe din state membre UE au exprimat susținere, luni, pentru lansarea unei operațiuni europene în Republica Centrafricană, unde există deja trupe franceze și ale Uniunii Africane pentru stabilizarea unei țări afectată de un conflict intercomunitar.

"Avem nevoie de un contingent UE pentru a ajuta la stabilizarea Republicii Centrafricane", a declarat, potrivit AFP, șeful diplomației suedeze, Carl Bildt, la reuniunea lunară a miniștrilor de Externe din statele UE.

MILITARI ROMÂNI. Potrivit unor surse europene, se vehiculează cifra de 500 de militari europeni, care ar urma să participe la misiunea de securizare a capitalei Bangui.

Carl Bildt consideră că ar fi "logic" să fie trimise contingentele de reacție rapidă ale Uniunii Europene. "Cred că ar trebui trimise unitățile de luptă. Dacă nu o facem acum, atunci când?", a spus Bildt.

MILITARI ROMÂNI. Contingentele de reacție rapidă, aflate sub comanda Consiliului UE, au în total 1.500 de militari oferiți semestrial de grupuri de state UE. În prezent, militarii pentru forța de reacție rapidă a UE sunt oferiți de România, Bulgaria și Grecia. Aceste unități nu au fost utilizate deloc de la crearea lor.

Cel puțin 2.000 de oameni au murit, în aproape un an, în confruntările din Republica Centrafricană între miliții musulmane și creștine. Violențele s-au intensificat în martie 2013, deși Republica Centrafricană este afectată de instabilitate de la proclamarea independenței față de Franța, în 1960.

Pe fondul confruntărilor, Parlamentul centrafrican a desemnat-o luni pe Catherine Samba-Panza, primarul capitalei Bangui, în funcția de președinte interimar, până la organizarea alegerilor anticipate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica