ExclusivPolitica· 3 min citire

Marian Petrache, PNL Ilfov: "Sunt puțin dezamăgit. Mă așteptam ca Tăriceanu să aibă o intervenție"

Marian Petrache, PNL Ilfov: "Sunt puțin dezamăgit. Mă așteptam ca Tăriceanu să aibă o intervenție"

Marian Petrache, PNL Ilfov: "Sunt puțin dezamăgit. Mă așteptam ca Tăriceanu să aibă o intervenție"

Publicat12 iun. 2016, 22:39
Actualizat12 iun. 2016, 22:43

Președintele PNL Ilfov, Marian Petrache, a comentat la Realitatea TV, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", pe marginea înregistrării în care el ar discuta despre aducerea unui număr de alegători cu mașinile la secțiile de vot, cu ocazia alegerilor locale din 5 iunie.

"Eu le mulțumesc celor care au făcut înregistrarea și au și difuzat-o pentru că această înregistrare are trei părți; în două zile, practic am fost sacrificat pe media. Acum sunt puțin dezamăgit, pentru că sunt oameni care mă cunosc, de exemplu domnul Tăriceanu: știe foarte bine filiala Ilfov, a candidat la Ilfov, știe cum funcționează filiala și mă așteptam - la toată tevatura de ieri și de azi - să aibă o intervenție... pentru că mă cunoaște și pe mine și cunoaște și filiala. Și sunt dezamăgit", a declarat Marian Petrache la Realitatea TV.

Dosarul pentru coruperea alegătorilor, la Parchet. Șeful PNL Ilfov va fi chemat la audieri

Petrache, dosar penal după ce a fost înregistrat când ar fi vorbit despre mobilizarea alegătorilor

"Eu eram la Berceni - nu eram în stradă, eram în curtea Primăriei - când s-a făcut această înregistrare, așteptam să ne întâlnim cu colegii de la Berceni, cu 3-4 zile înainte de alegeri, să mergem în diverse locuri, să stăm de vorbă cu cetățenii. Și până se strângeau stăteam de vorbă, era o discuție liberă. Le vorbeam despre felul cum suntem organizați noi, pentru că la Berceni este ciudat - primarul de la PSD a trecut PNL, a candidat din partea PNL, iar viceprimarul de la PNL a trecut la PSD, a candidat din partea PSD, și a câștigat fostul liberal.

Deci, le explicam noilor mei colegi cum e organizată filiala Ilfov, de exemplu la Pantelimon, le spuneam eu, sunt 6.000 de oameni în baza de date. La un moment dat, asta e prima parte a înregistrării, unul dintre colegi mă întreabă:'dar dacă cărăm cu mașina, ne oprește poliția?'. Și se vede în înregistrare că le spun 'lăsați asta cu Poliția, nu are treabă Poliția cu voi. Voi să nu dați bani, să faceți alte lucruri să încălcați legea și să se întâmple ceva'. (...) Nu vreau să comentez prea mult despre ce s-a întâmplat, pentru că aștept cercetarea, așa e firesc. Abia după cercetare o să am un punct de vedere. Poliția s-a autosesizat pe o înregistrare a nimănui. Am auzit că Poliția trebuie să cerceteze dacă e la nivel național... Le-am spus că îmi doresc să se cerceteze. Nu vreau să comentez în niciun fel asta, pentru că aștept cercetarea. Vorbesc după. Acum nu am nicio grijă. Știm toți ce am făcut", a adăugat el.

Dosarul care anchetează posibila corupere a alegătorilor în Ilfov a fost preluat de Parchet. Poliția s-a autosesizat după ce în presă a apărut o înregistrare potrivit căreia liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, ar fi dat indicații în ziua alegerilor locale pentru ca 6.000 de oameni să fie aduși cu mașinile la vot.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica