Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că una dintre prioritățile guvernării "care începe în iunie" este de a demara în România o revoluție a Start-Up-urilor.
"Dacă am reușit să investim în 2022, an cu crize suprapuse, aproape 7% din PIB în economia românească și în firmele antreprenoriale românești, în special în IMM-uri, cred că e nevoie să avem ambiția ca de acum înainte să forțăm investiții anuale de 10% din PIB. Și mai avem o prioritate a guvernării care începe în iunie, o prioritate care vă privește în mod direct pe toți tinerii aflați astăzi în sală, ca și pe cei care ne urmăresc în direct pe Facebook, vreau să demarăm în România o revoluție a Start-Up-urilor, să punem o miză de miliarde de euro din fonduri naționale și mai ales din bani europeni pe potențialul dumneavoastră extraordinar, să vă provocăm să fiți creativi și îndrăzneți, să construim un întreg ecosistem în care tinerii antreprenori în noile tehnologii să producă un uriaș salt calitativ al economiei noastre, care să pună o presiune și mai uriașă pe stat, să îl oblige pe stat să alerge mai repede, să digitalizeze mai rapid, să răspundă mai alert nevoilor societății", a afirmat Ciolacu, la evenimentul "Romania Start-Up Revolution", ajuns la ediția a IV-a, organizat la Academia de Studii Economice.
El a adăugat că, deși pare surprinzător, "adevărul istoric" este că atunci când stânga a guvernat s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorilor.
"Știu că poate asemenea idei care ies din gura unui lider de stânga poate că vi se par surprinzătoare, însă, vreau să vă spun, fără să creez vreo polemică, pentru că este un adevăr istoric, că atunci când stânga a guvernat s-au adoptat cele mai importante politici publice în favoarea antreprenorului român. Am ambiția de a duce acest drum mai departe și de a demonstra, alături de domnul Jianu și în parteneriat cu toți oamenii de afaceri importanți ai României, că putem fi un model european în materie de noi programe și de volum al finanțărilor în sprijinul afacerilor de tip Start-Up. Vă îndemn să vă implicați să luați absolut toți banii, toate miliardele pe care statul le va pune la bătaie pentru tinerii antreprenori. Scrieți-vă proiecte de afaceri, fiți gata să vă deschideți firme Start-Up și participați la toate programele pe care le vom lansa. Fiți cei care vor genera în această țară o revoluție antreprenorială fără precedent în istoria noastră modernă", a transmis liderul PSD.
Marcel Ciolacu a amintit că pe 9 mai este Ziua Europei, "o zi importantă pentru noi toți".
"Să știți că cele două mari realizări ale noastre, ale oamenilor politici, indiferent de culoare politică, au fost această integrare europeană a României și integrarea în NATO. (...) Avem cu toții frustrări pentru faptul că ne-am dori o țară de talia României, atât de mare, în ultimul timp, mai ales, cu un progres față de celelalte țări evident, am dori să fim o voce mai puternică în cadrul UE, al Comisiei Europene. Acest lucru este din cauza noastră, nu din cauza dumneavoastră. (...) Pe timpul nostru, când aveam părul cel mai lung, acela era cel mai rebel. S-au schimbat lucrurile. Nu vă lăsați antrenați în politici care ne duc în cu totul și cu totul altă parte, în politici ale unor oameni care nu ne oferă nicio garanție, ale unor oameni care se înfășoară în drapelul României și cred că sunt salvatorii României. Drumul României nu este decât în Europa, indiferent cât de mult v-am dezamăgit", a evidențiat Ciolacu.