Mai mulți deputați PSD au depus, marți, la Parlament o inițiativă legislativă potrivit căreia dacă intervalul dintre zilele de sărbătoare legală din timpul unei săptămâni și zilele de repaos săptămânal este de 24 de ore, acesta va fi considerat drept zi nelucrătoare.
Astfel, 13 deputați PSD, între care Marian Neacșu, Viorel Ștefan, Petre Petrescu, Horia Grama, Florentin Gust, au propus modificarea Codului Muncii astfel încât dacă intervalul dintre zilele de sărbătoare legală din timpul unei săptămâni și zilele de repaos săptămânal este de 24 de ore, acesta va fi considerat drept zi nelucrătoare. Pentru intervale mai mari de 24 de ore, acordarea de timp liber se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
Inițiatorii precizează că acordarea de zile libere ca punte între zilele de sărbătoare legală prevăzute în Codul Muncii și zilele de sâmbătă și duminică au fost reglementate, până acum, prin emiterea de hotărâri de Guvern, existând un vid legislativ.
Stabilirea mini-vacanțelor prin lege va crea un calendar previzibil, necesar operatorilor din turism, având ca efect stimularea acestui sector important pentru economia românească. Totodată, în urma creșterii volumului de vânzări a pachetelor de turism, se va înregistra automat și o creștere a sumelor atrase la bugetul de stat, au apreciat inițiatorii.
Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 și 2 ianuarie, prima și a doua zi de Paști, 1 mai, prima și a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul apostol Andrei, 1 decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Proiectul a fost depus în 10 iunie și urmează să intre mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera deputaților fiind for decizional.