Ministerul Afacerilor Externe de la București a catalogat drept "nepotrivită" reacția vicepremierului ungar în cazul condamnării deputatului UDMR Marko Attila de justiția din România.
"Apreciem ca fiind cel puțin nepotrivit și neadecvat gestul unui înalt oficial politic ungar de a se pronunța asupra unei decizii definitive judecătorești a unei instanțe române. Infracțiunea de abuz în serviciu se pedepsește, conform legii penale române, indiferent de apartenența politică sau originea etnică a celui în cauză. Independența justiției este un principiu fundamental al oricărui stat european de drept, iar deciziile justiției trebuie respectate fără excepție, de către toți. Mai mult decât atât, nu pot fi făcute conexiuni între acest dosar penal și procesul de retrocedare a unor bunuri imobile aparținând minorităților naționale, în care statul român a soluționat în număr semnificativ cererile depuse", precizează un comunicat MAE.
Reacția MAE vine după ce vicepremierul ungur, Zsolt Semjen, a declarat, miercuri, că Executivul ungar a fost "șocat" să afle că Marko Attila, un etnic maghiar deputat în România, a fost condamnat definitiv cu suspendare într-un caz de restituire a proprietății Bisericii Reformate, potrivit Mediafax.
"Eforturile Guvernului român de renaționalizare a unor proprietăți, restituite unor organizații ecleziastice, inclusiv Colegiul Szekler Miko din Sfântu Gheorghe, în cazul lui Marko, sunt inacceptabile", a declarat Semjen.
În pronunțarea sa, Curtea de Apel din Ploiești a confirmat, în parte, hotărârea prin care Biserica Reformată va fi deposedată de titlul de proprietate al imobilului restituit. În 2012, însă, o curte inferioară a stabilit că imobilul colegiului restituit bisericii, de către un organism din care a făcut parte și Marko, a reprezentat un "abuz (de autoritate) împotriva interesului public" și i-a condamnat la închisoare cu executarea pe membrii organismului.
Hotărârea primei instanțe a fost primită cu nemulțumire de către etnici maghiari din România, care au perceput-o ca pe deposedare a bisericilor de proprietățile restituite, potrivit agenției.
Imobilul în care funcționează colegiul, la fel ca alte proprietăți bisericești, au fost confiscate în timpul regimului comunist din România.