Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, în cadrul intervenției la Adunarea Generală ONU, că pacea este, în continuare, amenințată de cele mai grave provocări de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind cu toții martori, din data de 24 februarie, la consecințele dramatice ale războiului ilegal și neprovocat declanșat de Federația Rusă. Președintele participă la segmentul de nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, New York, Statele Unite ale Americii.
„Apreciez inițiativa de care au dat dovadă Uniunea Europeană și Statele Unite, care au făcut eforturi consistente pentru a contracara numeroasele consecințe ale războiului brutal și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei.
Alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecințe la scară globală, în special pentru partenerii noștri africani.
Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internațională, mai ales în sensul găsirii unor soluții concrete. România face deja acest lucru.
Practic, ca stat membru al NATO și UE cu cea mai lungă graniță cu Ucraina, România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei.
Pe lângă sprijinirea a peste 2,3 milioane de refugiați ucraineni care ne-au trecut frontiera și acordarea de ajutoare umanitare semnificative, o componentă cheie a susținerii hotărâte și responsabile a României pentru Ucraina a fost facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene. De la începutul invaziei, Portul românesc Constanța, de la Marea Neagră, și porturile noastre de la Dunăre au devenit principale porți de acces pentru exportul de cereale ucrainene în străinătate.
Peste 4 milioane de tone de cereale au tranzitat deja România, reprezentând 60% din cerealele exportate de Ucraina.
Pentru a face posibil acest lucru, România a accelerat tranzitul către diferite părți ale lumii.
În termeni ai acțiunii multilaterale, am facilitat rapid prezența Programului Alimentar al Națiunilor Unite în România și am oferit o contribuție voluntară la Fondul Națiunilor Unite de reacție rapidă în cazuri de urgență, răspunzând apelului Secretarului General Guterres, pentru a combate foametea.
La crizele suprapuse cu care ne confruntăm vom reuși să găsim soluții reale numai rămânând uniți și susținând inițiative precum Summitul de astăzi privind securitatea alimentară. De aceea reafirm angajamentul deplin al României pentru a-și îndeplini aceste responsabilități”, a spus președintele României.
„Contribuția solidă a României la diverse operațiuni în jurul globului constituie o dovadă a angajamentului nostru. Trebuie să ne asigurăm că, în conformitate cu agenda Acțiunii pentru Menținerea Păcii, misiunile ONU de menținere a păcii devin mai eficiente și contribuie la soluții politice pentru rezolvarea conflictelor, plasând drepturile omului în centrul acțiunilor. De asemenea, avem nevoie de acțiuni ferme ale comunității internaționale pentru a proteja și a promova drepturile omului. Trebuie să consolidăm sistemul ONU pentru Drepturile Omului și să asigurăm finanțarea sustenabilă și adecvată pentru toate activitățile acestuia”, a afirmat Iohannis.
„Conflictele prelungite, precum cele din regiunea Mării Negre, trebuie gestionate fără întârziere”, a subliniat Klaus Iohannis.