Senatul a votat astăzi înființarea liceului Romano-catolic de la Târgu-Mureș, proiect pentru care s-a intervenit direct de la Budapesta. Inițiat de UDMR, proiectul a fost pus pe ordinea de zi imediat după vizită ministrului ungar de Externe la București. Au fost 71 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" și 4 "abțineri".
În decembrie, Camera Deputaților a adoptat, cu 172 voturi "pentru", 69 "împotrivă" și opt abțineri, proiectul de lege pentru înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș ca unitate de învățământ preuniversitar, cu predare în limba maghiară.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic ca unitate de învățământ preuniversitar, cu predare în limba maghiară, parte a sistemului național de învățământ, prin divizarea parțială a Liceului "Bolyai Farkas" din Târgu Mureș. Potrivit proiectului, liceul dobândește și păstrează personalitatea juridică, prin derogare de la prevederile art. 19 alin. (1) lit. a din Legea Educației Naționale 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Școala cuprinde clase de învățământ primar, gimnazial și liceal, filiera teoretică fiind organizată pe profilurile umanist și real, iar cea vocațională pe profilul teologic, specializarea cultul romano-catolic.
"Se înființează Liceul Teologic Romano Catolic II Rákóczi Ferenc, denumit în continuare Liceul, ca unitate de învățământ preuniversitar cu predare în limba maghiară, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în localitatea Târgu Mureș, strada Mihai Viteazul nr. 15, corp B, județul Mureș, prin divizarea parțială a Liceului 'Bolyai Farkas' din Târgu Mureș', prevede textul adoptat.
Liceul este cuprins în rețeaua școlară a municipiului Târgu Mureș începând cu anul școlar 2018 - 2019 de către Consiliul local Târgu Mureș, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.