Ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, a declarat că România este un punct de stabilitate într-o zonă lipsită de stabilitate, menționând că nu se așteaptă la o schimbare a politicii externe după alegerile prezidențiale din toamnă.
Harris a fost întrebat care va fi poziția țării sale în cazul în care noul președinte al României ar redefini axa "București - Londra - Washington", astfel încât Marea Britanie nu va mai fi obiectul unei asemenea perspective.
"Eu nu aștept să fie o schimbare importantă în politica externă a României, pentru că am văzut o poziție consistentă care este a tuturor partidelor din România, este o alianță fermă în NATO cu o poziție transatlantică, care este foarte aproape de poziția noastră și integrarea în Uniunea Europeană", a spus ambasadorul, la emisiunea "După 20 de ani", de la Pro TV.
De asemenea, el a precizat că Marea Britanie este și va rămâne un partener strategic pentru România.
"Avem, este clar, provocări importante de securitate în această regiune. Este regiunea Mării Negre, este și regiunea Balcanilor (…) și noi am sprijinit aderarea României la NATO și la UE, fiindcă noi considerăm România un punct de stabilitate într-o zonă unde este o lipsă de stabilitate. Aceasta a fost și logica lui Tony Blair și este în continuare un punct important pentru noi", a declarat Harris.
De asemenea, ambasadorul a abordat subiectul legat de situația din Ucraina, în cazul căreia vede o soluție diplomatică.
"Situația este evident una periculoasă și ce așteptăm noi de la Rusia este să vedem o deescaladare a conflictului, ca Rusia să retragă trupele de la frontiera cu Ucraina și că vom vedeam un dialog direct și diplomatic între Ucraina și Rusia pentru a rezolva situația și pentru a încuraja stabilitatea economică și politică în Ucraina", a afirmat Harris, care va prelua o poziție în cadrul ambasadei de la Moscova începând cu vara acestui an.
El a precizat că speră să existe "un grup de contact" care să includă Rusia, Ucraina și partenerii occidentali, care să ducă la o soluție diplomatică.