Guvernul a aprobat miercuri Legea pensiilor! Actul normativ vizează peste 5 milioane de români și va scoate din buget 80 de miliarde de lei în decurs de patru ani. Lia Olguța Vasilescu a spus că nicio pensie nu va scădea după recalculare. Totodată, premierul Viorica Dăncilă promite că noua lege va face dreptate: adică pentru muncă egală se va acorda plată egală. Asta doar pentru cei care au plătit contribuții an de an la stat. Căci parlamentarii, spre exemplu, primesc pensii speciale pentru numai patru ani de activitate, cât are un mandat. Cea mai mică pensie, 1.800 de lei.
Lia Olguța Vasilescu a mai anunțat că printre noutățile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului și doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte.
Anterior Consiliului Economic și Social a avizat favorabil noua Lege a pensiilor.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, în debutul ședinței de Guvern, că valoarea punctului de pensie va crește gradual la 1.265 de lei în anul 2019, la 1.775 de lei în anul 2020 și apoi la 1.875 de lei în anul 2021.
Șeful Executivului a precizat că legea se va aplica etapizat.
„Noua lege a pensiilor se va aplica etapizat, începând cu anul 2019 până în 2021, când va intra integral în vigoare, ceea ce înseamnă și noi creșteri a punctului de pensie la 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020 și 1.875 de lei în 2021. Aceasta lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susținută din punct de vedere bugetar și asupra căreia ne-am consultat atât cu patronatele cât și sindicatele”, a punctat Dăncilă.
Proiectul Legii Pensiilor, care a intrat în august în dezbatere, a suferit câteva modificări, în urma discuțiilor cu sindicatele, care s-au purtat recent în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT). Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referință (VPR) care se va majora și în funcție de „creșterea reală a câștigului salarial brut realizat”. Potrivit surselor MEDIAFAX, propunerea a fost preluată astfel:
„Începând cu anul 2022, valoarea punctului de referință se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat”.
De asemenea, se prevede reducerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiții deosebite. Astfel, pentru un an realizat în condiții deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiții speciale vârsta se reduce cu 6 luni. O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzători.