Politica· 2 min citire

Eurobarometru: Câtă încredere au românii în Guvern, Parlament și partide politice

Eurobarometru: Câtă încredere au românii în Guvern, Parlament și partide politice

Eurobarometru: Câtă încredere au românii în Guvern, Parlament și partide politice

Publicat18 aug. 2016, 10:54
Actualizat18 aug. 2016, 11:41

Datele Eurobarometrului Comisiei Europene arată că încrederea românilor în Guvern, partide politice, poliție sau Administrație Publică este în creștere în 2016 față de anul trecut, însă nu una semnificativă, în timp ce Parlamentul, justiția, sistemul judiciar și armata au parte de o scădere a încrederii cetățenilor României.

Încrederea cetățenilor români în justiție a scăzut în ultimele luni ale anului 2016 cu 13% față de anul precedent. Potrivit datelor Eurobarometrului pentru primăvara anului 2016, în prezent, 35% dintre români au încredere în justiție și sistemul judiciar. Datele arată că 60% dintre cei chestionați au declarat că au tendința să nu creadă în justiția din România , în creștere cu 12% față de 2015. Dintre cei intervievați, 5% au declarat că nu știu, scrie Mediafax.

Scăderea de 13 procente față de anul 2015 ar fi cea mai mare înregistrată într-un timp atât de scurt.

În cadrul Eurobarometrului, 72% dintre respondenții români au declarat că au încredere în Armată, în scădere cu patru procente față de 2015. La nivel național, aproximativ 50% dintre cetățeni au încredere în poliție, în creștere cu 1% față de valorile înregistrate în toamna anului trecut.

Cât privește Guvernul, 24% dintre cei chestionați au declarat că au încredere în această instituție, în creștere cu un procent față de ultimul Eurobarometru. În cazul Administrației Publice, procentul de încredere este de 30%, iar la autoritățile publice regionale și locale de 35%, în creștere cu trei procente.

A crescut procentul și în cazul partidelor politice, la 13%, cu un plus de 1% față de toamna anului trecut, doar Parlamentul înregistrând o scădere a încrederii de trei procente și ajungând la un procent de 14% în 2016.

Terorismul este perceput ca o problemă în România de 3% din populație în scădere cu 3 procente față de valorile înregistrate în toamna anului trecut, mult sub valorile medii înregistrate la nivel european (16-18%) și în marja celor de la nivel regional (Bulgaria 3% și Ungaria 4%).

Sondajul pentru Eurobarometrul primăvara 2016 a fost realizat în perioada 21-31 mai 2016.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica