Politica· 2 min citire

Eugen Tomac cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România

Eugen Tomac cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România

Eugen Tomac cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 mai 2023, 15:07

Eugen Tomac, liderul PMP, cere Guvernului bani pentru un muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România.

"Cer Guvernului alocarea de fonduri pentru edificarea unui Muzeu al victimelor dictaturii comuniste din România!

Pe 14 mai, este Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Sute de mii de români, printre care și Iuliu Maniu, fost prim-ministru al României, pe care îl omagiem în acest an, au fost victimele unui regim criminal. La Pitești, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcărești, a fost exterminată intelectualitatea românească din dorința de a distruge însuși sufletul acestui neam. Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au fost martiri ai acestui popor greu încercat de molima comunismului.

14 mai este momentul cel mai bun în care Puterea politică actuală să decidă alocarea banilor necesari pentru construirea în București a unui Muzeu al victimelor dictaturii comuniste care să fie un far călăuzitor în timp pentru societatea românească. Este important să nu uităm marea tragedie națională, tocmai pentru a nu repeta istoria. Mai ales, acum, într-un moment în care unii vor să readucă în prim-plan tribunalele poporului și să naționalizeze pe scară largă avuția națională.

Edificarea acestui Muzeu ar contribui la închiderea unei pagini de istorie extrem de triste pentru țara noastră și poate ar fi un element simbolic de ruptură față de trecut", a scris Eugen Tomac, într-o postare pe Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica