Fosta canotoare Elisabeta Lipă se află printre persoanele vehiculate pentru a ocupa postul de ministru al Tineretului și Sportului, în Guvernul condus de premierul desemnat Dacian Cioloș, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ioan Dobrescu, scrie Mediafax.
Oficialul COSR a afirmat că există posibilitatea și ca fostul ministru din cabinetul Victor Ponta, Gabriela Szabo, să rămână la șefia sportului românesc.
"Am auzit mai multe variante în aceste zile pentru postul de ministru, printre care se vehiculează și numele doamnei Lipă. Ar fi bine să fie așa, nu numai pentru că doamna Lipă este vicepreședinte al COSR, dar este un om de sport, capabil, care a demonstrat asta. Am mai auzit și varianta ca doamna Gabriela Szabo să rămână în fruntea sportului dintr-o anume poziție. Suntem într-o zonă a speculațiilor, dar dacă tot se vorbește de tehnocrați în aceste zile, ar fi bine ca sportul românesc să fie condus de un om de sport, tocmai pentru că trecem printr-o perioadă dificilă. Asta e părerea mea, sportul ar trebui să fie condus de un om de sport", a declarat Dobrescu.
Contactată de MEDIAFAX, Elisabeta Lipă a afirmat că nu este tipul de om care să râvnească alte posturi și că, deocamdată, nu a luat nimeni legătura cu ea în acest sens.
"Nu am ce să vă spun, sunt onorată că se vehiculează numele meu. Dar, pe de altă parte, mie îmi este bine unde sunt, nu duc lipsă de activitate și nici nu râvnesc după alte posturi. Dacă va fi să fie, vom vedea, dar deocamdată nu a vorbit nimeni cu mine. Nu prea îmi plac speculațiile și nu pot comenta", a declarat Elisabeta Lipă.