Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunțat marți că ministrul ungar de Externe i-a transmis invitația premierului Viktor Orban pentru o întrevedere la nivel de șefi de partide, urmând să fie stabilită data acesteia
"Mi-a transmis (ministrul ungar de Externe - n.r.) invitația premierului Orban, în calitate de președinte de partid, să ne vedem ca președinți de partide și i-am spus că o să-i transmit azi, mâine, care ar fi câteva date posibile, să aprofundăm temele de discuție", a declarat Dragnea, la Parlament.
Potrivit acestuia, întâlnirea avută luni cu Peter Szijjarto, ministrul Afacerilor Externe și Comerțului Exterior din Ungaria, a fost una bună, în care au fost abordate probleme referitoare la proiecte de infrastructură, dar și la Fundația Gojdu.
"Am abordat câteva teme extrem de importante și pentru România și pentru Ungaria și anume câteva proiecte de infrastructură mare - o legătură între București și Budapesta pe calea ferată și vorbim de cale ferată de mare viteză. De asemenea, o discuție despre posiblitatea ca în viitorul foarte apropiat România să poată deveni un furnizor de gaze naturale pentru Ungaria. Și am discutat, de asemenea, despre Fundația Gojdu și i-am spus domnului ministru: cred că putem avea suficientă înțelepciune ambele părți să începem o discuție serioasă și fără patimă despre moștenirea Gojdu și nu a respins ideea. Am mai discutat despre câteva puncte de trecere a frontierei pentru care se dăduse acordul anul trecut și sunt întârziate - nu am reușit să aflu care este motivul - și am convenit că o să informez și Guvernul să ia legătura cu omologii lor ca să deblocheze aceste cel puțin două puncte în primă fază, ca să poată trece granița ușor și cetățenii ungari și cetățenii români", a spus Liviu Dragnea.