Politica· 1 min citire

Dosarul pentru retragerea titlului de doctor al lui Ponta, retrimis la Ministerul Educației

Dosarul pentru retragerea titlului de doctor al lui Ponta, retrimis la Ministerul Educației

Dosarul pentru retragerea titlului de doctor al lui Ponta, retrimis la Ministerul Educației

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 mar. 2016, 11:38

Universitatea din București a retrimis Ministerului Educației dosarul privind teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta, însoțită de solicitarea de retragere a titlului de doctor al fostului prim-ministru.

Universitatea din București a retrimis, pentru a treia oară, dosarul lui Victor Ponta la Ministerul Educației, cu solicitarea de retragere a titlului de doctor, a confirmat, marți, pentru MEDIAFAX, prof. univ. Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București.

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern și o Ordonanță de Urgență care reglementează cum se vor retrage titlurile de doctor, însă acestea nu au ajuns încă pe masa Guvernului.

Cele două documente, care schimbă regulile școlilor doctorale, prevăd că acordarea și retragerea titlurilor de doctor vor fi în atribuțiile instituției organizatoare, adică a universităților. Însă, titlurile de doctor acordate până acum, prin ordin de ministru, nu vor putea fi retrase de rector, ci tot de ministrul Educației, printr-un ordin. Ceea ce poate face rectorul este să trimită Ministerului Educației decizia de retragere a titlului de doctor împreună cu dosarul realizat de către Comisia de Etică a Universității.

Ministrul Adrian Curaj a declarat că, în baza noilor prevederi, oricine va fi ministru nu va putea „ocoli” retragerea unui titlu odată ce rectorul universității în cauză a semnat decizia, iar aceasta a fost avizată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica