A murit după o lungă și grea suferință Corneliu Olar, deputat PNL de Alba. Acesta a fost, în ultima perioadă, internat într-un spital din București, dar de curând a fost transferat la Alba, pentru a fi mai aproape de familie.
Corneliu Olar urma să împlinească 63 de ani în aprilie. A fost deputat timp de mai multe mandate (din partea PDL și ulterior PNL), între 2008 și 2022, cu o întrerupere de 4 ani (din 2012 până în 2016).
Înainte de a deveni parlamentar, Corneliu Olar a fost primar al comunei Horea, funcție din care s-a remarcat ca un lider al oamenilor din Țara Moților.
Parlamentarul se lupta de câțiva ani cu o boală incurabilă. Deși grav bolnav, Olar și-a continuat activitatea parlamentară, fiind memorabil un moment din anul 2019, când deși se afla sub tratament cu citostatice, s-a dus în plenul Parlamentului pentru a vota moțiunea de cenzură la adresa guvernului condus de Viorica Dăncilă.
Olar era considerat deputatul Țării Moților, reprezentând cea mai importantă voce a oamenilor din această zonă, la București. A fost inițiatorul mai multor legi menite să îi ajute pe moți, printre care una care se numește chiar Legea Moților.
Mesajul transmis de PNL Alba: ”Cu adâncă tristețe vă anunțăm decesul colegului nostru, Corneliu Olar – Deputatul Moților. Încă nu s-a inventat dicționarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea și atașamentul pe care Corneliu Olar le-a avut față de Țara Moților, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă. Dincolo de chipul care n-a ascuns niciodată nimic, de omul care a spus mereu lucrurilor pe nume, rămân munca și realizările celui care n-a căutat niciodată gloria, dar va fi pomenit și amintit pentru totdeauna ca „Deputatul Moților”. Dumnezeu să-l odihnească”.