Deputatul Octavian Marius Popa afirmă că pleacă din PNL și se alătură ALDE deoarece actuala conducere a liberalilor nu mai ține cont de niciun principiu democratic, deciziile se iau de către un grup restrâns și sunt înlăturați 'oamenii incomozi binomului Vasile Blaga - Alina Gorghiu'.
Popa a adresat, miercuri, o scrisoare alegătorilor PNL, pentru a explica de ce s-a alăturat ALDE.
"De ce am decis să plec acum, după 26 ani? În primul rând pentru că PNL nu mai este partidul în care am intrat și am crezut. În acest partid nu mai există pic de democrație internă, nici de libertate de exprimare. Actuala conducere nu mai respectă nici propriul statut, nici legea partidelor politice, și de altfel nu mai ține cont de niciun principiu democratic. Deciziile se iau de către un grup restrâns de oameni, apoi, după ce sunt făcute publice, sunt supuse votului formal al Biroului Permanent Național. În partid a început deja o luptă pentru putere, concretizată prin înlăturarea oamenilor incomozi actualei conduceri și mai ales binomului Vasile Blaga - Alina Gorghiu", susține Popa.
El arată că niciunul dintre grupurile de putere din PNL - din jurul lui Cătălin Predoiu sau al lui Ilie Bolojan - nu reprezintă o soluție pentru renașterea spiritului liberal, iar scoaterea din scenă a lui Ludovic Orban și decizia lui Crin Antonescu de a se retrage din viața politică au însemnat pierderea speranței că acest partid s-ar putea regăsi.
'Partidul practică de mult timp, din păcate, o politică duplicitară față de propriul său electorat. Își asumă principii pe care nu le respectă și încearcă să își păcălească, fără prea mare abilitate, în primul rând membrii și simpatizanții. (...) Actuala conducere a PNL nu mai are decât obiectivul de a câștiga alegerile, obiectiv deja ratat, și cel de a se menține cu orice preț la conducerea partidului', mai susține deputatul.
El consideră că PNL riscă să aibă un destin tragic de a acoperi de ridicol imaginea prestigioasă a vechiului partid. Octavian Popa a menționat că, în februarie 2016, a fost înlăturat din funcția de președinte ales al PNL Tulcea într-un mod nestatutar și nedemocratic, printr-o decizie ilegală a actualei conduceri centrale a formațiunii. De asemenea, Popa susține că activitatea parlamentară a liberalilor este îngreunată de decizii politico-birocratice impuse de actuala conducere.
'După 26 de ani de apartenență la PNL, am decis să mă retrag din acest partid. Decizia am luat-o foarte greu, întrucât am fost și rămân un adversar al traseismului politic. (...) Voi continua să lupt pentru valorile și principiile liberale, cele pentru care am intrat în politică acum 26 de ani, alături de un liberal autentic, așa cum este Călin Popescu-Tăriceanu, și alături de Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), singura formațiune care, în acest moment, reprezintă cu adevărat mișcarea și curentul liberal din România', afirmă Popa.
Sursa: dcnews.ro