Coronavirus - România: 19257 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Dăncilă: ,,Am văzut un cuplu Iohannis - Orban asemănător cuplului Băsescu - Boc''

Wednesday, 06 November 2019, 14:33 Sursă: REALITATEA.NET

Viorica Dăncilă l-a comparat şeful statului, prezent la prima şedinţă a noului Cabinet, cu "un diriginte care şi-a adus elevul în faţa poporului".

"Am văzut un preşedinte care de fapt este prim-ministru, am văzut un cuplu Iohannis - Orban asemănător cuplului Băsescu - Boc, un diriginte care şi-a adus elevul în faţa poporului. Mă mir că nu l-a luat şi de urechi, pentru că a venit cu opinia sa, o opinie electorală pe care nu a fost suficient să o aducă în spaţiul public de la Administraţia Prezidenţială. Am văzut că această campanie continuă acum de la Palatul Victoria. Am văzut un preşedinte care, după o zi de la preluarea mandatului de către actualul Guvern, vorbeşte de greaua moştenire. Sunt miniştri care nu şi-au preluat mandatul, nu au văzut nici măcar documentaţia din ministerele pe care le-au preluat. Încă nu s-a făcut comasarea ministerelor, astfel încât să vadă toate ministerele care acum aparţin unui anumit portofoliu cum se prezintă. Dar, atunci când nu ai viziune pentru viitor faci referire la greaua moştenire. Da, o grea moştenire lăsată de PSD - a doua cea mai mare creştere economică din UE, 3,8% - şomaj, o grea moştenire lăsată prin creşterea salariilor şi pensiilor", a afirmat Viorica Dăncilă, la sediul central al PSD. 

Totodată, aceasta l-a invitat pe Klaus Iohannis "să spună ce va face în calitate de premier, care vor fi măsurile luate pentru cetăţeni".

"Dacă tot este prim-ministrul României, domnul Iohannis trebuie să vină şi să spună ce face în calitate de prim-ministru pentru români. Pentru că vorbeşte despre o guvernare eşuată. Noi spunem că a avut un mandat eşuat în calitate de preşedinte al României. Cinci ani a stat mai mult în vacanţă, e clar că nu a avut cum să vadă paşii făcuţi de România şi măsurile luate pentru România. Poate domnul 'prim-ministru' Klaus Werner Iohannis vorbeşte şi despre măsurile pe care vrea să le ia pentru români, poate ne spune dacă creşte salariul minim aşa cum s-a preconizat şi pentru care noi am adoptat un act normativ în primă lectură la Palatul Victoria, dacă prim-ministrul Iohannis va comasa şi va închide spitale, dacă prim-ministrul Klaus Iohannis va continua cu voucherele de vacanţă, cu programe pentru agricultură. (...) Cred că cel care va prelua conducerea de la Cotroceni va putea să vorbească de greaua moştenire, pentru că am avut un preşedinte până acum absent şi care a devenit dintr-o dată foarte activ, pentru că are 'Guvernul meu', probabil va avea şi 'comisarul meu', are 'Parlamentul meu', şi care vrea să demonstreze că poate să conducă ţara ca un dictator. Un preşedinte care acum spunea că nu am luat decizii pentru minerii din Valea Jiului, dar care a uitat că nu a respectat decizia CCR prin care avea datoria să numească un ministru interimar la Energie şi că aceasta este motivaţia pentru care nu am putut să emitem OUG, nu am putut modifica OUG 36. Dar se pare că dânsul aduce în spaţiul public numai lucrurile care îi convin, dar cred că românii pot discerne între ceea ce e bine sau rău, între ceea ce e real şi ceea ce nu e real", a susţinut liderul PSD.



Citeste totul despre:


Alte articole din: POLITICĂ
Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ