Dan Vasile Mihale: Cine minte în scandalul recursului compensatoriu

Așa cum ne-a obișnuit, Toader paseză responsabilitatea și de data asta. La fel a făcut și în cazul celor trei legi care au mutilat Justiția, dar și în cazul protocoalelor cu SRI. Cele trei legi fundamentale ale Justiției au fost pasate Parlamentului, iar denunțarea protocoalelor cu SRI s-a făcut la cerea expresă a premierului marionetă Viorica Vasilica Dăncilă.

Toader nu și-a asumat decât ordonanța care a modificat modificarea legilor Justiției, decapitarea șefei DNA și, mai nou, a procurorului general. Aici ordinele erau clare. Veneau ori de la Scroviștea, ori din altă parte. Asta este însă altă poveste. Este însă ciudat  cum de a parcat SRI un cadou pe patru roți tocmai în curtea universității unde Toader era rector, iar acesta conduce acum acest automobil.

Revenind însă la recursul compensatoriu, este adevărat că proiectul a plecat de la tehnocrați. Toader uită însă să spună că, în varianta originală, proiectul era igienic și de aceea Guvernul Grindeanu, din care făcea parte, și l-a asumat fără niciun amendament. Proiectul a trecut de Senat fără nicio modificare, iar când a ajuns la Camera Deputaţilor, în Comisia Juridică, a început debandada. S-au deturnat şi distorsionat toate condiţiile iniţiale.

Recursul compensatoriu a fost resuscitat de dictatura majorității ca o răzbunare/refulare după eșecul OUG 13 și viza doar clienții politici cu probleme în justiție, o grațiere mascată care a acoperit întreaga paletă de infracțiuni. Nimeni nu s-a gândit la efectele legii și la faptul că unii dintre foștii deținuți pot recidiva.

Nici acum nu le pasă că recursul compensatoriu face victime pe bandă rulantă. Obiectivul coaliției toxice PSD-ALDE rămâne în picioare: scăparea politicienilor cu probleme în Justiție de pușcărie. De aceea se vorbește cu tot mai mută insistență despre amnistie și se enunță variante mai mult sau mai puțin perdante. Nu se vorbește niciodată despre victimele colaterale. Mai ceva ca la război.

De fapt, după alegerile din 2016, partidul-stat chiar a fost într-un război permanent cu propria țară, un război care a îmbrăcat valențe economice, sociale și emoționale, un război care continuă să ne izoleze de lumea civilizată și democrațiile autentice.

Vezi și Blogul lui Mihale