Dan Dungaciu, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale (ISPRI) al Academiei Române, a declarat în exclusivitate la Realitatea TV, că protestele din Republica Moldova sunt o expresie a lipsei de alternativă politică, întrucât cetățenii trebuie să aleagă între un Guvern care se clamează a fi proeuropean, dar care vinde un aeroprt unei companii rusești, o alianță care se declară anti-guvernamentală și în cele din urmă, forțele pro-ruse.
Dan Dungaciu a argumentat că prin protestele celor două tabere, se consumă ultimele resurse de speranță ale populației dezamăgite:
"Aveti dreptate și nu am cum sa va contrazic, am discutat depsre ce se poate întâmpla prost în Moldova, iar ce se întâmplă acum face parte din acest repertoriu. În R. Moldova în acest moment se consumă ultimele resurse de speranțe ale populației, dacă vreți, care este din ce in ce mai dezamăgită. Criza profundă de neîncredere chiar și în proiectul european începe se face simțită și prin sondaje, sub 40% incredere în proiectul european, și prin protestele din stradă. De fapt, marea problemă este lipsa de alternativă, pentru că avem de a face pe de o parte cu un Guvern proeuropean care are în repertoriul său politic 1 miliard dispărut, la un buget de 1 miliard si jumatate al R. Moldova, un guvern care vândut in timpul discursurilor preuropene un aeroport unei companii rusești. Acest furt al secolului este pus pe seama cetățenilor pe spinarea lor, în buzunarul său", a explicat Dungaciu.
Pe de altă parte, profesorul a precizat că Moldova este stăpânită de doua tipuri de proteste, platforma DA, declarată anti-guvernamenatală și protestul forțelor rusești, dar aceste forțe nu sunt pregatite sa dea o lovitură de stat. În plus, acesta a mai susținut că Republica Moldova se află într-o criză majoră, dar el crede că această criză se află pe ultimele locuri pe lista Rusiei:
"Sunt două tipuri reacții: sunt reprezentanții platformei DA, și pe de o altă parte, mai sunt simpatizanții forțelor pro-ruse care au blocat bulevardul Ștefan cel Mare, dar înainte de protestul DA s-au retras. Aceste forțe rusești pun presiune pe Guvern dar nu sunt ele pregatite sa dea o lovitură de stat. Deci avem doua tipuri de proteste, platforma DA, declarată anti-guvernamenatală și protestul forțelor rusești. Republica Moldova se află într-o criză majoră, dar eu cred că această criză se află pe ultimele locuri pe lista Rusiei", a mai afirmat acesta.