Politica· 3 min citire

Cum își mințea Gheorghe Nichita amanta. Femeia i s-a confesat

Cum își mințea Gheorghe Nichita amanta. Femeia i s-a confesat

Cum își mințea Gheorghe Nichita amanta. Femeia i s-a confesat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 mai 2015, 22:14

Procurorii DNA au făcut publice noi amănunte din dosarul de abuz în serviciu instrumentat la Iași, pe numele primarului Gheorghe Nichita.

Referatul pentru propunerea de arestare a primarului de Iași, Gheorghe Nichita, conține detalii noi despre sistemul de supraveghere pus la punct de edilul PSD împreună cu angajați ai Poliției Locale Iași. Procurorii au surprins în interceptări un episod din care reiese că Nichita își mințea cu seninătate amanta atunci când femeia sugera că el ar fi implicat în urmărirea ei. În seara zilei de 15 aprilie, Adina Samson, angajata Primăriei Iași aflată într-o relație cu primarul, i-a trimis, la ora 20.50, un SMS cu mesajul: "Mă urmărește un Seat negru". Un minut mai târziu, Nichita l-a sunat pe șeful Poliției Locale, Mihai Liviu Hliboceanu, pentru a-l informa despre mesajul amantei.

Acesta a făcut mai departe demersuri pentru a afla dacă este cumva vorba despre o mașină a detectivilor particulari angajați, de asemenea, în acțiunile de supraveghere. "La scurt timp, respectiv la ora 20:52, Avîrvarei Ștefan (n.r. - adjunctul Poliției Locale) l-a contactat pe unul dintre detectivii particulari care la acel moment supraveghea deplasarea prin Municipiul Iași a numitei (.....) pentru a verifica dacă autoturismul cu numărul anterior menționat aparține echipei de detectivi. În urma răspunsului pozitiv funcționarul public îi transmite interlocutorului său folosind un limbaj codificat faptul că autoturismul a fost observat și trebuie să înceteze supravegherea operativă «să plece…nu-i parcat bine, urmează s-o ridice»", se arată în referatul de arestare întocmit de către procurorii DNA. Din același document, reiese că, ulterior, a avut loc o dispută prin SMS-uri:

"După ce (.....) i-a transmis lui Nichita Gheorghe faptul că este urmărită de un autoturism, între cei doi a avut loc un schimb de mesaje în care edilul a încercat să o convingă pe interlocutoarea sa că el nu are nicio legătură cu persoanele despre care aceasta crede că o urmăresc".

Tot un detectiv particular a fost folosit și pentru deplasarea la Suceava, alături de polițiștii locali pe data de 13 martie 2015, atunci când Adina Samson, aflată în concediu, a plecat în județul vecin. Înștiințat despre iminenta părăsire a Iașiului de către denunțătoare, primarul Nichita i-a transmis adjunctului Ștefan Avîrvarei: „nu contează cine mai merge, câți merg… pleci și tu dacă este nevoie”. "În continuare, numita (.....) a fost urmărită pe timpul deplasării efectuate cu autoturismul marca (.....) , pe ruta Iași - Suceava de către (.....). Pentru a păstra o distanța în trafic față de (.....), detectivul particular s-a folosit și de datele furnizate de către dispozitivul de monitorizare tip GPS amplasat pe autoturismul celei în cauză, scrie Adevarul.


Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica