Comisia Juridică a Camerei Deputaților a admis, marți, amendamente care introduc în legea privind spălarea banilor o categorie intitulată "persoanelor expuse public", din care face parte Președintele României, membrii Guvernului, parlamentarii, conducerile partidelor și judecătorii CCR.
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a admis, în ședința de marți, un amendament la proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, potrivit căruia „persoane expuse publice sunt persoanele fizice care exercită sau au exercitat funcții publice importante”, anunță Mediafax.
„În sensul prezentei legi, prin funcții publice importante se înțeleg: șefi de stat, șefi de guvern, miniștri și miniștri adjuncți sau secretari de stat; membri ai Parlamentului sau ai unor organe legislative centrale similare; membri ai organelor de conducere ale partidelor politice; membri ai curților supreme, ai curților constituționale, sau ai altor instanțe judecătorești de nivel înalt ale căror hotărâri nu pot fi atacate decât prin căi extraordinare de atac; membri ai organelor de conducere din cadrul curților de conturi sau membrii organelor de conducere din cadrul consiliilor băncilor centrale; ambasadori, însărcinați cu afaceri și ofițeri superiori în forțele armate; membrii consiliilor de administrație și ai consiliilor de supraveghere și persoanele care dețin funcții de conducere ale regiilor autonome, ale societăților cu capital majoritar de stat și ale companiilor naționale; directori, directori adjuncți și membri ai consiliului de administrație sau membrii organelor de conducere din cadrul unei organizații internaționale”, prevede amendamentul adoptat.
După împlinirea unui termen de un an de la data la care persoana a încetat să mai ocupe o funcție publică importantă, entitățile raportoare nu mai consideră persoana respectivă ca fiind expusă public, au mai decis deputații juriști.