Deși mulți am fi așteptat un nou strat de zăpadă, meteorologii anunță ploi abundente. Codul galben de ploi și ninsori a fost extins până miercuri, iar hidrologii anunță cod portocaliu de inundații în 11 județe, față de două, câte sunt în prezent.
O atenționare cod galben de precipitații a fost emisă pentru mai mult de jumătate din țară și este valabilă din această seară până poimâine, iar în Moldova și la munte va ninge.
Directorul INMH, Ion Sandu a declarat: "pot fi probleme în sud până miercuri la prânz. La deal și la munte vor fi ninsori. Putem să ne așteptăm la un strat de zăpadă de 15-20 cm. De joi, cantitățile de precipitații vor fi mai mari în vestul țării, sub formă de ninsoare".
Vicepremierul Gabriel Oprea: efectele inundațiilor s-au înregistrat în 26 de localități din nouă județe.
Codul portocaliu de inundații, extins în zece județe din sud, până joi
Codul portocaliu de inundații emis de hidrologi a fost extins, până joi la ora 14.00, în zece județe din sudul țării - Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov, scrie Mediafax.ro.
Avertizarea vizează, începând de marți, ora 6.00, râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnățui (județele Mehedinți și Dolj), Motru și unii afluenți mici ai Jiului din județele Gorj, Mehedinți și Dolj, Jiu pe sector Filiași-Podari (județele Gorj și Dolj), Olteț și afluenții mici ai Oltului inferior din județele Vâlcea, Gorj, Dolj și Olt, Călmățui, Vedea superioară amonte Văleni, Teleorman și pe alți afluenți mici ai râului Vedea (județele Olt, Argeș și Teleorman), Neajlov, Sabar și alte râuri mici din bazinul inferior al Argeșului (județele Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov).
Tot în intervalul marți, ora 6.00 - joi, ora 14.00, vor fi sub cod galben râurile din bazinele hidrografice: Jiu pe sectoarele Sadu-amonte Filiași și aval Podari, precum și pe afluenții Jiului din județele Gorj, Mehedinți și Dolj, Vedea aval Văleni (județul Teleorman), Argeș și afluenții săi din județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov), Ialomița-bazin mijlociu (județele Dâmbovița și Prahova).
Luni, codul portocaliu vizează râul Neajlov (sector Moara din Groapă - amonte de Călugăreni), în județele Dâmbovița și Giurgiu.
În intervalul luni, ora 24.00 - marți, ora 6.00, avertizarea cod portocaliu va fi valabilă, tot pe râul Neajlov, în sectorul Vadu Lat - Călugăreni (județul Giurgiu), dar și pe Teleorman, la nivel local, pe sector amonte și aval de stația hidrometrică Teleorman (județul Teleorman), potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).