Ioan Șandru a fost delegat luni, de Secția pentru procurori a CSM, în funcția de adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului General. Șandru a preluat funcția lui Cristian Lazăr, cel care s-a ocupat de dosarul familiei Iohannis.
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcția de procuror șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului
procuror ȘANDRU IOAN, începând cu data de 10.01.2019, până la ocuparea funcției în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”, se arată în decizia procurorilor CSM, de luni.
Ioan Șandru a preluat funcția procurorului Cristian Lazăr.
Cristian Lazăr, de la Parchetul General, cel care a instrumentat dosarul familiei Iohannis, își va continua activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la cererea sa, potrivit unei hotărâri pronunțate de CSM în luna octombrie. Cristian Lazăr a fost numit procuror-șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în 2015, prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis, pentru o perioadă de 3 ani, mai arată CSM în hotărârea menționată, iar la finele lunii decembrie i-a expirat mandatul.