Apar detalii extrem de interesante despre senatorul PSD Daniel Butunoi, cel care, conform imaginilor postate pe Facebook Realitatea și distribuite apoi de presa online, râdea copios în momentul în care senatoarea USR Florina Presadă a fost înjurată în momentul în care împărțea cartea "Ferma animalelor".
,,Două bănci din România, Bancpost și Banca Transilvania, au început o cursă contracronometru pentru a mai recupera câte ceva din țepele primite de la senatorul PSD Tecuci, Daniel Butunoi'', informează Favor Tecuci.
,,După zece ani, cele două bănci au de recuperat împreună de la senatorul Daniel Butunoi suma de 600.000 euro…. Deși ambele bănci au obținut în instanță dreptul de executare silită asupra vilei parlamentarului….ce să vezi? Țeapă! Casa senatorului scoasă la licitație valorează doar 7,34 miliarde lei vechi (160.000 Euro)'', mai spune sursa citată.
Deocamdată, nici un cumpărător nu dorește să cumpere vila. Proprietatea senatorului a fost scoasă la vânzare pentru prima dată anul acesta, pe 8 martie 2017, în favoarea Bancpost (prin Biroul executorului judecătoresc Eftene Petruț), dar nu s-a găsit nici un doritor de cumpărare. Asta, deoarece imobilul urmărit este grevat de sarcini în favoarea Băncii Transilvania.
Detalii pe http://favor.ro/psd-dat-transporturile-si-energia-romaniei-pe-mainile-senatorului-faliment/