Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, considerat un apropiat și protejat al lui Ilie Sârbu, a intrat în administrația locală încă din 1986, când a devenit primar al localității Remetea Mare, până în 1992, apoi din nou din anul 1996. El a condus timp de zece ani Direcția Apelor Banat.
În ultima sa declarație de avere, din iunie 2013, Titu Bojin menționează că are două terenuri în Remetea Mare, de 2.368 metri pătrați, respectiv 1,46 hectare, primul cumpărat, iar cel de-al doilea atribuit conform Legii 18. El are o casă tot în Remetea Mare, de 260 metri pătrați, deținută alături de soție.
La categoria ”bunuri aflate în proprietate", Titu Bojin declară bijuterii de 7.000 de euro.
Potrivit declarației de interese, Bojin este acționar majoritar la SC Lugomet SA Lugoj și asociat unic la SC Remodet TMB SRL Lugoj.
De asemenea, acesta este reprezentant în mai multe AGA: Adivest, ”Apă și Canal”, ”Polul de Creștere” și ”Politehnica Timișoara”.
Bojin mai precizează că este membru în AGIR, AJVPS, Clubul Social Democrat, Clubul specialiștilor AGR, Apa Vest, Asociația Culturală Banatului, Liga Drepturilor Omului, precum și senator de onoare la Universitatea de Vest Timișoara.
Titu Bojin este considerat un apropiat și "protejat" al senatorului PSD Ilie Sârbu, datorită căruia ar fi fost menținut în funcție la Direcția Apelor Banat, deși la guvernare era PDL.