Președintele Klaus Iohannis a transmis un ultim mesaj înainte de încheierea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și pentru referendum.
Într-un mesaj video înregistrat, președintele face apel la români să voteze la referendumul pe care l-a convocat.
"Dragi români, acum, duminică, pe 26 mai, avem alegeri. Împreună cu alegerile europarlamentare, am convocat un referendum. Am convocat un referendum pentru toți românii. Mergeți, dragi români, și votați la referendum! Votați pentru o justiție dreaptă în România! Votați pentru o bună guvernare în România, pentru o guvernare în interesul României și în interesul românilor! Mergeți, dragi români, și votați la referendum pentru România europeană, pentru România prosperă și sigură, pentru România noastră, a tuturor!", afirmă Klaus Iohannis.
Potrivit deciziei președintelui Klaus Iohannis, întrebările din cadrul referendumului pentru justiție, la care trebuie să se răspundă simplu, prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:
1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”
2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”