Punctul de pensie crește de la 1 septembrie cu 15%, la 1.265 lei, odată cu implementarea noii Legi a pensiilor, iar banii sunt prevăzuți și nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii, Marius Budăi.
"Anul acesta va fi o majorare a valorii punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, în speță 15%. În 2021 se va majora valoarea punctului de pensie până la suma de 1.875 de lei, iar între aceste perioade, în 2020, valoarea punctului de pensie va fi la 1.775 de lei. Toate acestea vor fi în paralel cu munca pe care o avem de depus, cu ceea ce avem de făcut, cu achiziție software și mai ales ne dorim să ajungem în situația în care să începem să simulăm, să începem să migrăm date din programul actual în noul program informatic, să începem să introducem noile formule de calcul", a spus Budăi.
El a precizat că odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor mai sunt de implementat și alte sporuri, dar și pensiile de agricultori.
"Noi mai avem în lege de implementat acel 25% pentru pensia de urmaș, acel 10% pentru documente care nu au fost luate în calcul, sporuri din anexa 5 la Legea 215, la anexa 263, acele sporuri care nu au avut caracter permanent și nu au constituit contribuție, cum este acordul global și alte sporuri. Aceste lucruri trebuie făcute pas cu pas. Mai avem de introdus și pensiile de agricultori a căror migrare va fi un pic mai dificilă", a explicat oficialul MMJS.
Acesta a reiterat că majorarea valorii punctului de pensie din aceste an a fost prevăzută în OUG 114/2018, astfel încât la construcția bugetului general consolidat pe anul 2019 să poată fi cuprinsă suma necesară pentru acoperirea acestei majorări de la 1 septembrie.
"Banii sunt prevăzuți și nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare. Cu siguranță vom lua în calcul când vom construi bugetul pe anul 2020 și majorarea de la 1.265 la 1.775 lei și așa vom face în fiecare an, astfel încât, în paralel cu tot ceea ce înseamnă program informatic, infrastructură informatică și aici mă refer la unități de calcule noi, la servere mult mai mari și mult mai performante, pentru că trebuie să migrăm date. Vrem să avem servere perfomante astfel încât durata operațiunilor care se desfășoară în implementarea acestei legi și în formula de calcul să fie scurtată pentru a putea cumva și aici recupera acest timp pierdut", a subliniat Budăi.
Ministrul Muncii susține că există deja o întârziere de șase luni, de la aprobarea legii în Parlament și până la promulgare, iar acest lucru va aduce o presiune mai mare pe reprezentanții Casei Naționale de Pensii în ceea ce privește implementarea legii.
"În cele șase luni care au trecut de la votarea legii în Parlament am fi putut, practic, să avem procedura softului de achiziții în derulare, am fi putut să avem încheiate discuțiile pe acel caiet de sarcini, pe schema în care să ne încadrăm cu programul informatic, pentru că poate fi simplu la prima vedere, dar cu siguranță nu este așa", a subliniat șeful de la Muncă.
În opinia sa, aproximativ 5 milioane de pensii vor intra la recalculare după noua lege. "La această dată sunt 4,971 milioane de pensionari, iar până în 2021 poate fi o evoluție. Nu este simplu și nu este la îndemâna oricui", a adăugat Budăi.
Ministrul Muncii a făcut o simulare pe o pensie de 803 lei, care va crește de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei, la 1 septembrie 2020 va ajunge la 1.296 de lei, iar la 2021 la 1.369 lei.
Sursa: agerpres.ro