Politica· 3 min citire

Blaga: Băsescu nu trebuie să demisioneze, pentru că ar face jocurile lui Ponta și ale PSD

Blaga: Băsescu nu trebuie să demisioneze, pentru că ar face jocurile lui Ponta și ale PSD

Blaga: Băsescu nu trebuie să demisioneze, pentru că ar face jocurile lui Ponta și ale PSD

Publicat23 iun. 2014, 11:48
SursăMediafax

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că președintele Traian Băsescu nu ar trebui să demisioneze, deoarece ar face ”jocurile lui Ponta și ale PSD", liderul democrat-liberal arătând că nu a văzut nici cea mai mică aluzie că șeful statului ar fi implicat în cazul Bercea Mondial.

Președintele PDL Vasile Blaga a fost întrebat înainte de ședința BPN al PDL despre anunțul premierului Ponta că Parlamentul ar putea adopta o declarație în care să fie cerută demisia șefului statului.

"E multă ipocrizie în declarațiile lui Ponta și ale PSD. Ei cer demisia președintelui, dar nu-și dă el demisia. Hai să vedem cum stau lucrurile real, și aici nu contează cum îl cheamă pe președinte. Procurorii au spus că în biroul lui Ponta s-a făcut trafic de influență, lucrul ăsta e demonstrat, da? N-am văzut nici cea mai mică aluzie că ar fi fost implicat președintele în această afacere Bercea Mondial", a răspuns Blaga.

Vasile Blaga a arătat că poate să înțeleagă pe Ponta și PSD că ar dori să aducă alegerile prezidențiale cât mai aproape cu putință, dar crede că aceste alegeri vor avea loc la termen, iar Victor Ponta le va pierde.

"Evident că pot să-l înțeleg pe Ponta și PSD, ar dori să aducă alegerile cât mai aproape cu putință în speranța că el ar câștiga alegerile prezidențiale, dar pot să-i garantez că le va pierde în toamnă, alegerile vor avea loc la termen în toamnă și le va pierde", a afirmat Blaga.

Întrebat dacă președintele României ar trebui din punct de vedere moral să demisioneze, Vasile Blaga a răspuns: "Nu, nu ar trebui, pentru că nu ar face decât să facă jocurile lui Ponta și ale PSD".

Membrii coaliției de guvernare vor discuta, luni, despre posibilitatea inițierii unei acțiuni parlamentare, precum adoptarea unei Declarații a Parlamentului, pentru demisia președintelui Traian Băsescu, ca urmare a cazului în care este implicat fratele său, potrivit liderului PSD, premierul Ponta.

Întrebat, la Antena 3, care trebuie să fie pentru președintele Traian Băsescu consecința situației în care se află fratele său, despre care a afirmat că avea cunoștință, și dacă majoritatea parlamentară, din care face parte și PSD, vrea să adopte o Declarație a Parlamentului pentru demisia președintelui, Ponta a răspuns că nu vrea să discute despre cazul concret, dar a arătat în același timp că, din punct de vedere politic, oriunde în Europa un președinte al cărui membru de familie este implicat într-un astfel de caz are la dispoziție o decizie politică, corectă, și anume demisia.

"În ceea ce privește modul în care majoritatea parlamentară va acționa sau va acționa în continuare, nu vreau să spun eu astă-seară, nu pot să decid singur, însă cu siguranță mâine avem ședința de coaliție de guvernare și vom discuta inclusiv dacă există sau nu posibilitatea unei acțiuni parlamentare. Mâine cu siguranță nu o să ne facem că nu există subiectul", a spus Ponta.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica