Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că prezidențiale aduc pe scena politică o armată înteagă de nulități care cred că pot fi președinți ai României, el pledând pentru Cristian Diaconescu și spunând că are, în opinia sa, profilul și pregătirea pentru această funcție.
Traian Băsescu a arătat, în discursul susținut la Congresul Organizației de femei a PMP, că acest partid a fost unul ”fraged” în alegerile europarlamentare, și a mărturisit că în proiecția pe care a făcut-o, înainte de înființarea formațiunii, nu își punea problema intrării PMP în competiția electorală în 2014.
”Iată că ați trecut cu succes de prima competiție și vă pregătiți de următoarea, cea pentru prezidențiale, care aduce pe scena politică o armată înteagă de nulități care cred că pot fi președinți ai României. Nu am să îi enumăr, pentru că nu vreau să jignesc pe nimeni, azi”, a comentat Băsescu.
El a mai menționat că a optat pentru varianta Cristian Diaconescu, când a fost consultat înainte de Congresul de alageri din PMP, precizând că acesta a fost secretar de stat, ministru de Externe, ministru de Justiție.