Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că este importantă o prezență bună la euroalegeri, scrutin care va prefigura numele viitorului șef al Comisiei Europene, care poate fi socialistul Martin Schulz, pentru care "anexarea Crimeei era un fapt împlinit", sau popularul Jean-Claude Juncker.
El a spus că vrea să tragă un semnal de alarmă legat de desfășurarea campaniei electorale pentru PE, precizând că din păcate în perioada preelectorală nu au părut a se prefigura teme de interes pentru mass-media și politicieni.
Băsescu a menționat că vrea să prezinte o listă de teme europene de care depinde viața românilor, pentru că PE legiferează suprastatal, adică legislația din PE devine ulterior legislație națională.
Președintele a mai spus că, având experiența sa în relația cu UE, este gata să participe la dezbateri, pentru ca electoratul să înțeleagă miza acestor alegeri
"Presa cataloghează alegerile pentru PE fără miză, ceea ce e profund greșit", a spus Băsescu.
Un prim subiect european menționat de președinte este accesul României în Spațiul Schengen.
"Parlamentarii sunt extrem de importanți în a face presiune pe statele membre", a spus Traian Băsescu. El a precizat, de asemenea, că modul cum din PE poate fi susținut procesul de apropiere și apoi de integrare a Moldovei în UE este un alt subiect de sicutat în eurocampanie, fiind un obiectiv major pentru România.
De asemenea, președintele a spus că aceste euroalegeri vor configura numele viitorului șef al CE, iar dacă vor câștiga socialiștii, acesta va fi germanul Martin Schulz, iar dacă vor câștiga popularii, atunci va fi luxemburghezul Jean-Claude Juncker.
În acest context, Băsescu a punctat că "pentru domnul Schulz anexarea Crimeei era un fapt întâmplat și atât".
De asemenea, președintele a menționat că Grupul socialist a fost greu de convins să voteze pentru acordul cu Moldova, în timp ce popularii, liberalii și chiar și verzii au fost de la început de acord.
Tot legat de numele viitoruluii șef al Comisiei, Băsescu a spus că trebuie văzut dacă nu se dă prea multă greutate unui stat care deja are prea multă influență.