Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un atac foarte dur la adresa lui Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, după ce acestaa a spus că pentru ziarulfinanciar, că pe vremea când Băsescu era șeful statului s-au scos din România 35 de miliarde de euro prin intermediul unui transport cu un camion, scrie stiripesurse.ro.
"Voi scoateți banii din țară, și - îmi spunea el (un interlocutor care i-a relatat povestea) - s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu - că așa era atunci, nu că ar fi alții mai procopsiți ca alții. Nu! Toți sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieții, confidențial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveția", a spus Irimescu.
Declarațiile lui Achim Irimescu l-au enervat teribil Traian Băsescu.
"Dacă Irimescu știe, înseamnă că are și elemente să probeze. Dacă nu, este un delator ordinar și trebuie arestat imediat. Un derbedeu ca ăsta. Dacă are cumva dreptate, înseamnă că serviciile de contra informații, deci SRI, au fost părtașe cu ei. Nu era posibil un asemenea transfer de bani, fără să-și dea seama structurile de contrainformații românești. Ori unul, ori altul trebuie arestat imediat. Dumneavoastră mă întrebați pe mine, ca șef de stat, dacă știu despre operațiuni de scoatere masivă de valută din țară. 35 de miliarde de euro, vă dați seama. PIB-ul României este de circa 50 de miliarde, deci un PIB întreg scos pentu că așa spune Irimescu", a spus Băsescu la RTV.