Parlamentarii, membrii Guvernului, președintele țării, dar și aleșii locali vor avea salarii mai mari cu aproape 10%, de la 1 ianuarie, șeful statului ajungând la 24.960 de lei, iar premierul la 23.920 de lei.
Demnitarii români, fie că au fost aleși de electorat, fie că au fost numiți în funcții, vor avea salarii brute mai mari de la 1 ianuarie 2019, în condițiile în care indemnizațiile lor se raportează la salariul minim pe economie, care de la începutul anului crește de la 1.900 de lei la 2.080 de lei.
Cel mai mare salariu de politician rămâne cel al șefului statului, Klaus Iohannis. În urma creșterii salariului minim, indemnizația netă a președintelui a ajuns la 24.960 de lei, cu 2.160 de lei mai mult față de cât încasează în prezent, notează adevarul.ro.
A doua indemnizație ca valoare e cea a prim-ministrului, a președintelui Camerei Deputaților și a șefului Senatului. Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu vor avea o leafă de 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniștrii, cum e cazul Grațielei Gavrilescu, Anei Birchall și Viorel Ștefan, vor avea o indemnizație netă de 22.256 de lei, cu aproape 2.000 de lei mai mult decât aveau.