Avertismentul lui Cozmin Gușă de la începutul mandatului lui Iohannis, confirmat

Tuesday, 19 November 2019, 17:09 Sursă: Realitatea Plus

Consultantul politic Cozmin Gușă a avertizat încă din 2014, din momentul victoriei lui Klaus Iohannis în fața lui Victor Ponta, că urmează o perioadă complicată pentru România.

Adaugă părerea ta

Cozmin Gușă a atras atenția asupra lipsei unui program de președinte al lui Klaus Iohannis, imediat după ce acesta câștigase primul mandat în anul 2014.

Chiar în timp ce Iohannis se îndrepta spre Piața Universității pentru a-și sărbători victoria, Gușă spunea că nu vede meritul lui Iohannis în campania care tocmai se încheiase și că baronii lui Ponta ar putea fi înlocuiți cu unii portocalii sau galbeni.

"Apropo de geopolitică, nu ai cum să nu remarci puținătatea de idei pe un program fundamental de președinte, care înseamnă geopolitica regiunii și poziționarea României, nu am auzit nicio singură idee nici de la Victor Ponta, nici de la Klaus Iohannis legat de aceste lucruri iminente care se vor întâmpla și care sunt fundamentale pentru ceea ce noi vom trăi în următoarea perioadă", a spus la acel moment consultantul politic.

"Ce se întâmplă în această seară și ce s-a întâmplat în ultimele zile, după cum comentam cu partenerul meu de șemineu, Tavi Hoandră, are foarte mult gust de plastic, chiar dacă a câștigat domnul Iohannis îl felicităm, este în regulă, nu îi văd prea multe merite din punct de vedere personal, dimpotrivă, văd multe merite ale unor jurnaliști în a-l potența, văd puține merite ale echipei sale de campanie care practic mai mult l-a maltratat decât l-ar fi ajutat, cred că la fel spuneam de Victor Ponta a cărui echipă de campanie a fost, de asemenea, execrabilă și al cărui demers că prim-ministru l-a adus în această poziție având toate cărțile câștigatoare în mână.

Astăzi chiar nu simt că s-ar putea întâmplă ceva constructiv, ci dimpotrivă cred că de mâine e vorba aia: 'La război, Ioane', de mâine cred că România va intră într-un război fratricid, în mod evident au fost 2 planuri, un plan al lui Victor Ponta și al echipei sale de a lua toată puterea și un alt plan alternativ, în care principalul actor sigur s-a numit Klaus Iohannis, dar nu neapărat protagonistul acestui film în care cineva nu dorea să piardă o putere instituită în ultimii 10 ani de regim ai lui Traian Băsescu, a doua variantă a câștigat, dar a câștigat în această seară, faptul că Victor Ponta și-a recunoscut înfrângerea, după mine nu este vreun armistițiu sau vreun steag alb, este doar o retragere până mâine dimineată, pentru că noi am vorbit destul de superficial în ultimele zile despre semnificația acestei lupte.

Există un sistem al instituțiilor statului, de tip euroatlantic, de sorgintă euroatlantică care este meritul lui Traian Băsescu și care au instituit ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme în România apropo de arestări, pușcării, condamnări și există un alt sistem, eventual culpabil, dar simpatizat de români din partea domnului Ponta și a PSD-ului care avea ca etichetă în ultimele zile de campanie discutate la Realitatea TV legea amnistiei și a grațierii, cred că aceste manifestări de stradă din această seară urmăresc să pună capăt foarte repede acestei posibilităti a unei majorități parlamentare de a propune președintelui în funcție până în 21 decembrie 2014 posibilitatea să respingă o dată legea amnistiei și a grațierii și apoi a doua oară această lege să nu mai poată să fie respinsă contra unui sistem care își justifica prin Klaus Iohannis, pentru că alți oameni nu văd în jurul lui Iohannis, a fost lamentabilă prestația echipei de langă Klaus Iohannis", a mai spus consultantul politic.

Avertismentul integral al lui Cozmin Gușă mai jos: