Prezența a trei generali ai Armatei Române alături de Radu Miruță, la audierile din Parlament pentru funcția de ministru al Apărării, a provocat reacții în spațiul public. Anca Alexandrescu a comentat situația și a criticat modul în care ministrul interimar al Apărării s-a prezentat în fața parlamentarilor.
Radu Miruță a primit, luni, aviz negativ în Comisiile parlamentare reunite de apărare, după ce a obținut 17 voturi „pentru” și 21 „contra”. La audiere, acesta a fost însoțit de trei generali ai Armatei Române.
Într-o intervenție la Realitatea PLUS, realizatoarea emisiunii ”Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu, susține că a remarcat încă din ziua precedentă prezența militarilor alături de ministrul interimar și consideră că situația ar trebui analizată. În declarația sa, jurnalista pune sub semnul întrebării rolul pe care l-au avut cei trei generali la audierea unui politician propus pentru ocuparea portofoliului Apărării.
Anca Alexandrescu, reacție după apariția lui Radu Miruță alături de generali
Anca Alexandrescu a criticat faptul că Radu Miruță nu a venit singur la audierile parlamentare, ci a fost însoțit de trei generali ai Armatei Române. Ea susține că situația este una care merită discutată și cercetată.
„Am sesizat încă de ieri faptul că domnul Miruță a avut tupeul să se ducă la audieri cu trei generali. De fapt nu confirmă decât că, iată, ei au luat toată țara pe persoană fizică și văd că domnul Miruță și Ministerul Transporturilor, unde este interimar, și Ministerul Apărării, că ați văzut, nu scapă nicio realizare de la Ministerul Transporturilor, care evident nu-i aparține, să se filmeze și să posteze pe pagina de socializare.”
În continuarea declarației, Anca Alexandrescu a spus că prezența celor trei militari la comisie este un fapt grav. Ea a pus în discuție inclusiv relația dintre Armata Română și partidul din care face parte Radu Miruță.
„Însă ceea ce s-a întâmplat ieri la comisie mi se pare foarte grav, ca trei generali ai armatei române să-l însoțească pe Miruță, care poate nu o să fie. Atât de jos a căzut Armata Română încât să facă jocul USR-ului? Mi se pare inadmisibil și cred că lucrul acesta trebuie discutat, dezbătut, cercetat și luate măsuri în această privință.”
Legătura cu fondurile SAFE
În declarația sa, Anca Alexandrescu face referire și la unul dintre generalii care l-au însoțit pe Radu Miruță. Ea leagă prezența acestuia de contractele finanțate prin instrumentul european SAFE și de compania germană Rheinmetall.
Afirmația este prezentată de Alexandrescu ca un element care, în opinia sa, oferă un anumit context pentru apariția celor trei generali alături de ministrul interimar al Apărării.
„Dar într-un fel nu mă miră pentru că am văzut că unul din generali este cel care a semnat banii din SAFE către Rheinmetall. Deci acolo se întâmplă niște lucruri. În cheia asta aș vedea această asociere a lui Miruță cu domnii respectivi.”
„Eu sunt șeful”
Anca Alexandrescu consideră că apariția lui Radu Miruță alături de cei trei generali poate fi privită ca o demonstrație de autoritate. Ea extinde această interpretare și asupra modului în care vede comportamentul USR în guvernare.
„Este mai degrabă o afirmație, ”Eu sunt șeful, cam asta este afirmarea faptului că eu sunt șeful și am luat totul pe persoană fizică”. Deci de fapt asta este atitudinea întregului USR. Uitați-vă cum se comportă în absolut toate domeniile. Uitați-vă cum s-a comportat în legătură cu justiția. Uitați-vă cum a ales și pe cine a ales să vină la justiție, vorbim despre lucrurile acestea. Doamna Chiș, am intuit că era vorba despre doamna care a apărut în documentarul Recorder. Ați văzut dezvăluirile care au ieșit, nu discutăm despre viața privată a nimănui, dar sunt niște semne mari de întrebare în legătură cu persoanele care sunt alese.”
În aceeași intervenție, jurnalista a făcut referire și la audierile celorlalți miniștri propuși pentru viitorul Cabinet. Ea a spus că se bucură că o mare parte dintre propuneri au fost respinse în comisiile parlamentare și a contestat calificările unora dintre persoanele nominalizate.
Critici la adresa propunerilor pentru Guvern
Anca Alexandrescu a continuat prin a-și exprima dezacordul față de persoanele propuse pentru ocuparea unor funcții ministeriale. În acest context, ea a făcut referire inclusiv la propunerea pentru Ministerul Sănătății.
„Mă uitam astăzi la audieri și mă bucur din suflet că aproape toate propunerile au fost trântite de către parlamentari. Asta trebuia să se întâmple, pentru că niciunul dintre cei propuși de către acest pseudo-guvern al lui Siegfried Mureșan, de fapt Bolojan 2, nu se califică pentru pozițiile respective. Ce calitate are doamna Gheorghiu să conducă Ministerul Sănătății, de exemplu? Faptul că a adunat niște bani de la noi, de la cetățenii români, să construiască un spital, nu o califică pentru o asemenea poziție. Mai ales că în poziția pe care o are de viceprim-ministru încă, din păcate, a dovedit foarte clar că se comportă fix ca domnul Miruță, adică au luat guvernul pe persoană fizică.”
Contractele pentru digitalizare
În ultima parte a declarației, Anca Alexandrescu a revenit la acuzațiile pe care spune că le-a formulat anterior în legătură cu atribuirea unor contracte pentru digitalizare. Ea a legat acest subiect de numele doamnei Gheorghiu și de schimbarea conducerii Agenției Române de Digitalizare.
„Aduceți-vă aminte dezvăluirile pe care le-am făcut în legătură cu atribuirea contractelor pentru digitalizare, cum au dat afară șeful de la Agenția Română de Digitalizare, pentru că n-a vrut să dea contractul unei companii germane pe care o simpatiza doamna Gheorghiu. Și aș putea să merg cu exemplele la infinit.”