Cetățenii cu drept de vot din 49 de localități din țară se vor prezenta la urne duminică, pentru a-și alege primarii. Printre acestea se află și municipalitățile Craiova, Târgu Jiu, Roman, Moinești și Lupeni.
Cele mai importante orașe în care se se organizează alegeri pentru ocuparea funcției de primar sunt Craiova și Târgu Jiu, orașe reședință de județ.
La Craiova, Lia Vasilescu, primarul ales, a demisionat după alegerile parlamentar, când a obținut un post de deputat. Apoi, a fost numită ministru al Muncii și Justiției Sociale, conform Mediafax.
La Craiova, candidatul PSD este Mihail Genoiu, cel care a ocupat funcția de primar interimar, după demisia lui Vasilescu. PNL merge în cursă cu Mario Oprea, liderul senatorilor formațiunii, iar USR îl propune pe deputatul Adrian Prisnel.
Tot pentru un loc în Parlament, a demisionat și Florin Cârciumaru din funcția de primar al municipiului Târgu Jiu. Cârciumaru a lăsat postul de la primărie vacant, după ce a obținut unul în Senatul României. Pe scaunul de primar al municipiului Târgu Jiu se bat din partea PSD viceprimarul Aurel Popescu, cel care a asigurat intermatul după demisia lui Cârciumaru, iar din partea PNL, candidatul este Marcel Romanescu.
Guvernul a stabilit în data de 11 iunie 2017 organizarea scrutinului local parțial pentru alegerea primarului în 49 de localități în care această funcție a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situațiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului etc.
Alegerile parțiale vor fi organizate în cinci municipii – Moinești, județul Bacău, Craiova, județul Dolj, Târgu Jiu, județul Gorj, Lupeni, județul Hunedoara, Roman, județul Neamț, nouă orașe – Râșnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinți-Târg, Țăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Bușteni, Băicoi și în 35 de comune, se arată într-un comunicat al guvernului.