Politica· 2 min citire

Achiziția de mașini, mobilă sau sisteme IT sunt INTERZISE la Ministerul Transporturilor

Achiziția de mașini, mobilă sau sisteme IT sunt INTERZISE la Ministerul Transporturilor

Achiziția de mașini, mobilă sau sisteme IT sunt INTERZISE la Ministerul Transporturilor

Publicat29 apr. 2014, 16:45
SursăMediafax

Unitățile din subordinea Ministerului Transporturilor nu mai au voie să cumpere mașini, clădiri, mobilă sau sisteme IT, potrivit unui ordin din 10 aprilie, exceptările urmând să fie permise de ministrul Transporturilor, Dan Șova, doar pentru situații urgente sau aplicarea legislației europene.

"Cu toții suntem conștienți de risipa nejustificată care se produce în unitățile de stat, că sunt companii naționale, că sunt autorități publice, că sunt autofinanțate. Vreau să vă spun că mă deranjează termenul de autofinanțare. Toate autoritățile statului care au autofinanțare în fapt sunt concesionari de taxe și impozite de la statul român, pentru că nu prestează activitate economică. Ei pun taxe și le iau în numele statului român. Nu cred că din aceste taxe care aparțin statului român și pe care le plătesc contribuabilii români este normal nici să cumperi clădiri, nici să renovezi clădiri, nici să-ți cumperi mașini scumpe sau mobilier scump", a spus ministrul Transporturilor, într-o conferință de presă.

Șova a arătat că a emis la 10 aprilie un ordin valabil pentru toate cele 39 unități subordonate ale Ministerului Transporturilor prin care este interzisă achiziționarea de autoturisme noi, închirierea sau achiziția de spații, realizarea oricăror amenajări interioare pentru spații existente, construcția de clădiri noi sau reabilitări de clădiri, achiziția de mobilier sau sisteme IT.

"Normal că există unități din subordine, de exemplu, așa cum este Registrul Român, care se pare că are niște obligații ce țin de legislația europeană pentru aplicarea unui anumit software. În aceste situații, procedura reglementată de ordin este că se votează în Consiliul de Administrație sau de Supraveghere propunerea către ministru se acceptare a unei exceptări de la acest ordin, pentru a putea verifica în ce măsură se justifică și care este motivul real", a precizat ministrul.

El a menționat că în acest an nu va accepta exceptări de la ordin decât în cazul unor situații urgente sau pentru aplicarea legislației europene, iar achizițiile de mașini nu vor putea fi realizate decât prin Programul Rabla.

"În temeiul acestui ordin, toate cele 39 de unități subordonate au avut obligația de a-și reface listele de investiții și de ale supune din nou aprobării adunărilor generale ale acționarilor pentru a verifica conformitatea cu respectivul ordin. Inutil să spun că încălcarea ordinului de către orice conducere atrage răspunderea patrimonială și penală", a mai spus ministrul Transporturilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica