Cupidon își face simțită prezența în cele mai neașteptate locuri! Într-un sătuc din Spania peste o sută de burlaci de toate vârstele au așteptat autobuze întregi cu femei, în speranța că își vor găsi perechea.
Caravana femeilor a fost organizată de un burlac din Hoycasero, din dorința de a repopula satul izolat sau cel puțin pentru a avea o petrecere pe cinste cu frumoasele doamne.
Cel puțin 150 de bărbați s-au adunat în centrul satului pentru a întâmpina tot atâtea femei venite din toată Spania, iar unele chiar din America Latină. Femeile care au venit în sat au răspuns unei invitații pe internet și au plătit 45 de euro pentru a petrece alături de burlaci.
"În ziua de azi, datorită internetului este mult mai ușor să întâlnești oameni, dar cu toate acestea este mult mai bine să te întâlnești cu persoana față în față decât în realitatea virtuală", a spus Cesar del Rio, organizatorul evenimentului.
Cu florile în mână și cu zâmbetul pe buze, burlacii satului s-au pregătit să le ofere invitatelor cea mai frumoasă întâlnire din viața lor. Organizatorii speră să se formeze cât mai multe cupluri care să stea în sat și să înceapă o familie.
"Cred că este o idee foarte bună deoarece în acest sat sunt prea mulți burlaci și trebuie să se căsătorescă și să aibă copii. Ne pregătim să închidem școala din sat pentru că nu sunt elevi suficienți", a explicat Pepa, un locuitor al satului Hoyocasero.
După un dans în centrul satului, bărbații și femeile s-au bucurat de delicatesele culinare.
Petrecere a continuat până seara târziu. Printre chicoteli și zâmbete timide, au existat femei care și-au căutat cu sârg perechea.
"Am venit să-i întâlnesc pe bărbații chipeși din acest orășel și să găsesc un iubit care mă va face fericită", a spus Pura.
"Locuiesc în Madrid și nu prea am timp să ies în oraș să întâlnesc oameni. Am venit aici ca să întâlnesc pe cineva care vrea să aibă o relație serioasă, nu doar să se distreze", a adăugat Patricia.
Este pentru prima dată când în Hoycasero, un sătuc cu 400 de locuitori, se organizează o astfel de petrecere.