Cântărața Sore Mihalache a anunțat, prin intermediul unui articol publicat pe blogul personal, că se căsătorește.
Vedeta în vârstă de 26 de ani, care urmează să devină mamă în acest an, a dezvăluit că a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, în urmă cu câteva luni. Sore a recunoscut că în tot acest timp a păstrat cu greu secretul.
"Țin secret de ceva timp, nu din superstiție, și nici nu am vreun plan ascuns, ci pur și simplu mi-a plăcut la nebunie să fim doar noi doi cei care știau. Acum, deja se fac multe presupuneri pe tema aceasta și m-am gândit că poate a venit momentul că împărtășesc vestea... Am zis DA! Am zis DA unei promisiuni de suflet, unei legături puternice, unor vise comune și unei iubiri magice", a scris ea pe blogul personal.
"Nu vă invit să jucăm la nuntă, pentru că, așa cum am spus mereu, nu fac lucrurile ca la carte. Va mai dura până la petrecerea de trei zile și trei nopți. Momentan avem alte evenimente pe care să ne concentrăm atenția și să ne dedicăm sufletul (nu-mi mai încap în piele de fericire și de răbdare). Vă doresc să simțiți ceea ce simt; e magic!", a adăugat ea în cele din urmă.