Monden· 2 min citire

ÎN LANȚURI, DE DRAGUL LUI LEONARDO DA VINCI

ÎN LANȚURI, DE DRAGUL LUI LEONARDO DA VINCI

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 dec. 2008, 12:00

Vasta operă a lui Leonardo da Vinci continuă să fie atent supravegheată și admirată, dar stârnește și pasiuni mai... ieșite din comun. Un senator italian s-a legat cu lanțuri de porțile galeriilor Ufizzi din Florența ca să protesteze față de intenția conducerii muzeului de a trimite peste hotare una dintre lucrările de tinerețe ale pictorului.
Text montaj
Lucrarea ''Bunavestire'' va fi expusă peste câteva zile la Tokyo și în alte orașe japoneze într-o serie de expoziții conscrate maeștrilor Renașterii italiene. Pictura îl reprezintă pe arhanghelul Gavril care o vestește pe Fecioara Maria că îl va aduce în curând pe lume pe pruncul Iisus. Lucrarea va fi protejată de o casetă de cristal special fabricată și va beneficia de o escortă de poliție aproape ca un șef de stat. Senatorul Paolo Amato nu este de acord însă ca tabloul să părăsească Italia și a ales un mijloc original ca să-și impună punctul de vedere. El a încercat să blocheze căile de acces ale galeriei. În opinia sa, opera lui Da Vinci nu poate fi pe deplin înțeleasă fără această lucrare de tinerețe, iar japonezii n-au decât să vină în Italia să o admire. Mai mulți istorici și oameni de artă din Florența, printre care și Franco Zefirelli, au semnat o petiție către Ministerul Culturii în sprijinul demersului senatorului Amato.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Monden