Însărcinată în șapte luni, Oana Ioniță, cunoscută ca "bebelușa" Oana, a semnat un contract de exclusivitate cu postul Euforia TV. Nu pentru vreo emisiune, ci pentru difuzarea primelor imagini cu fiul ei, care se va naște în luna martie, scrie libertatea.ro.
A devenit o modă printre vedetele autohtone să semneze contracte cu posturile de televiziune care să difuzeze imagini din viața acestora. Unii își vând nunțile, divorțul, botezul sau chiar aventurile.
O sumă frumușică va primi și Oana Ioniță de la Euforia TV, singurul post de televiziune din România care va transmite imagini cu fiul balerinei și al tenorului Florin Budnaru, scrie libertatea.ro.
Conform unor surse din anturajul său, pentru cei 5.000 de euro pe care i-a primit, ea va lăsa camerele de filmat să pătrundă în rezerva sa din spital imediat după naștere. În plus, se vor înregistra imagini din camera copilului, iar transmiterea botezului micuțului care va veni pe lume în primăvara aceasta va fi tot o exclusivitate a aceleiași televiziuni.