Alexandra Stan și Inna – rivale? Nicidecum! După ce în urmă cu câteva luni cele două au lansat superpiesa „We Wanna” feat. Daddy Yankee, Alexandra sparge gheața și recunoaște că orice speculație legată de faptul că ar exista animozități între ea și Inna, colega de scenă, este absolut nefondată.
„Nu avem ce să împărțim”, declară Alexandra. „Inna e super drăguță, energică și face glume într-una, iar eu sunt la fel”, spune tânăra artistă. Despre filmările videoclipului, Alexandra spune că s-a muncit foarte mult la el, dar totodată a fost și distractiv.Alexandra Stan contribuie la crearea pieselor ei și mărturisește că se implică atât în scrierea textelor, cât și în compunerea liniilor melodice ale pieselor ei, scrie ziarulring.ro.Lucrează cu David Ciente de la Midiots Production, dar și cu Play&Win, HaHaHa Production, pentru a strânge cât mai multe piese care vor putea fi incluse pe viitorul ei album.Alexandra dezvăluie că în luna noiembrie va da startul unui turneu în Japonia, țară în care pregătește și lansarea liniei ei de haine pentru fanii ei de acolo și realizată în colaborare cu brandul vestimentar Bershka. „Colecția va include piese practice, care vor putea fi purtate atât de fete, cât și de băieți”, ne împărtășește Alexandra.