Autoritățile din Turkmenistan au anunțat recent că incendiul de gaz natural din interiorul craterului a fost redus semnificativ, într-un efort susținut de captare a metanului.
Un accident geologic devenit simbol național
Format în 1971 în urma unei forări eșuate a geologilor sovietici, craterul Darvaza s-a transformat într-un focar permanent, după ce cercetătorii au decis să aprindă gazul metan care scăpa din subteran, în speranța că arderea se va încheia în câteva zile. Realitatea a fost cu totul alta: flăcările nu s-au stins niciodată, arzând continuu vreme de 50 de ani.
În timp, „Poarta către Iad” a devenit una dintre cele mai mari atracții turistice din Turkmenistan, în ciuda poziției sale izolate și a dificultății de acces. Noaptea, lumina roșiatică a flăcărilor era vizibilă de la kilometri distanță, oferind imagini spectaculoase care au atras curioși din întreaga lume. Însă, dincolo de spectacolul vizual, craterul reprezenta și un serios pericol pentru mediu.
Eforturi pentru captarea gazului metan
Autoritățile turkmene au informat recent, în cadrul unei conferințe de mediu organizate la Așgabat, că intensitatea arderii a fost redusă de aproape trei ori. Irina Luryeva, directoare în cadrul companiei naționale Turkmengaz, a declarat că în jurul craterului au fost forate multiple puțuri pentru extragerea metanului, ceea ce a dus la diminuarea semnificativă a flăcărilor.
„Dacă în trecut craterul emitea o strălucire intensă, vizibilă de la kilometri distanță, astăzi mai persistă doar o combustie slabă, cu flăcări firave”, a precizat Luryeva.
Turkmenistanul deține una dintre cele mai mari rezerve de gaz natural din lume, însă este în același timp și unul dintre cei mai mari poluatori cu metan, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie. Deși guvernul de la Așgabat contestă aceste estimări, comunitatea internațională a pus presiune asupra țării să își reducă emisiile și să gestioneze mai eficient resursele.
Simbolul unei epoci pe cale de dispariție
Chiar dacă „Poarta către Iad” ar putea fi închisă definitiv în viitorul apropiat, rămâne un simbol al interacțiunii dramatice dintre om și natură, dar și al lipsei de control asupra consecințelor tehnologice.
Pentru localnici și turiști deopotrivă, dispariția flăcărilor marchează sfârșitul unei epoci și poate începutul unei abordări mai responsabile în gestionarea resurselor naturale.
