Locale· 2 min citire

Unic în Europa: Tunelul celor 365 de sfinți

Unic în Europa: Tunelul celor 365 de sfinți

Unic în Europa: Tunelul celor 365 de sfinți

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 ian. 2020, 15:16

Două idei transpuse fericit în practică au făcut ca în stațiunea Straja, din Valea Jiului, să fie realizat unul dintre cele mai interesante calendare bisericești din Europa, pe un tunel în lungime de 54 de metri fiind pictați 365 de sfinți ortodocși, câte unul pentru fiecare zi din an.

Cabanierul Emil Părău, omul care a avut ideea și mai apoi a construit "Tunelul sfinților", povestește că totul a plecat de la căutarea unei soluții practice prin care turiștii credincioși să poată ajunge ușor la schitul de lemn din stațiune și pe timp de iarnă, atunci când zăpada depășește ''binișor'' un metru și jumătate.

"În Straja este foarte multă zăpadă și tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Și ca să dăinuiască în veci l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocșii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Așa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox, de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini", a explicat Emil Părău.

Lucrările de construcție ale tunelului s-au încheiat în anul 2006 și au continuat, atunci când peretele a permis, cu pictura interioară. A fost nevoie de doi ani de zile pentru ca meșterii să poată finaliza inedita lucrare, dar ceea ce a rezultat are un farmec aparte.

Calendarul începe cu luna septembrie, respectând astfel regulile ortodoxiei, și este pictat pe partea stângă a tunelului. Pentru fiecare zi din an a fost ales câte un sfânt preluat din calendarul ortodox. Data din calendar este marcată cu o candelă care arde în permanență la baza picturii care marchează acel moment din an. După o zi, candela aprinsă este mutată la următorul sfânt din calendar.

Calendarul reprezintă doar o treime din tunel. Pe tavan sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament, iar pe o parte a tunelului sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele zece porunci creștine. Nimic nu este la întâmplare. La ambele capete ale tunelului sunt porți masive din lemn, iar lumina naturală este asigurată prin ferestrele decupate sub forma unor cruci. Iarna, când zăpada este mare, abia dacă se mai poate zări afară, pentru că ninsoarea acoperă aproape în totalitate tunelul. Vara, în schimb, peisajul care se deschide privirii combină verdele tare al muntelui cu panorama Văii Jiului. Mai multe pe antenasatelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale