În această după-amiază, un turist aflat în vacanță în comună tulceană Sfântu Gheorghe a fost la un pas să își piardă viața în Marea Neagră, la aproximativ 1 km de țărm, notează realitateadetulcea.net.
Omul cu parapanta, în timp ce se afla în aer, a pierdut brusc din înălțime și a fost o chestie de secunde până a căzut în valuri. Norocul lui a fost că nu era prea departe de țărm și a fost văzut de câțiva turiști de pe plajă. Aceștia au anunțat evenimentul la 112 și în câteva minute, prima ambarcațiune care a ieșit la operațiunea de salvare a fost șalupa primăriei din Sfântu Gheorghe, cu primarul Valentin Sidorencu la bord.
Ambarcațiunea a ajuns lângă parapantist, i-a aruncat colacul de salvare și l-a supravegheat până ce acesta a ajuns în siguranță la mal. Omul, speriat, dar și marea cu valuri au împiedicat urcarea acestuia în barcă de salvare, dar, până la urmă, totul s-a terminat cu bine.
La intervenția a participat și o ambarcațiune a Căpităniei Zonale, care a stat pregătită pentru a interveni dacă situația ar fi luat o turnură nefavorabilă.
Spre locul evenimentului a fost deplasat și un elicopter SMURD, care nu a mai intervenit, deoarece nu a mai fost nevoie.
„Suntem pregătiți să intervenim în astfel de situații, pentru ca acesta este specificul zonei. Mă bucur că turistul a fost salvat la timp și nu au fost complicații. Operațiunea de salvare a fost una tipică zonei noastre. Sperăm ca oamenii care practica astfel de sporturi extreme în zona noastră, să fie mult mai atenți și a învețe ceva din acest episod, pentru ca marea nu iartă, mai ales când faci greșeli” – ne-a declarat la finalul operațiunii de salvare, primarul Valentin Sidorencu.
Acum, parapantistul se afla în siguranță, nu are răni sau alte complicații și, spre norocul lui, a rămas doar cu o sperietură zdravănă!