Traficul rutier va fi restricționat temporar sâmbătă, în București, în contextul organizării a două adunări publice, și duminică, în zona Pădurii Băneasa, unde va avea loc un concurs de alergare. Brigada Rutieră a anunțat că va lua măsuri pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor.
Două adunări publice, sâmbătă, în centrul Capitalei
Prima adunare publică este programată sâmbătă, între orele 13:00 și 14:30. Participanții se vor deplasa pe banda I de circulație, pe traseul Piața Universității – bulevardul Nicolae Bălcescu – bulevardul Gheorghe Magheru – Piața Romană – bulevardul Lascăr Catargiu, cu punct final în alveola centrală din Piața Victoriei.
Cea de-a doua adunare va avea loc între orele 18:00 și 19:30, iar participanții se vor deplasa pe trotuar, pe traseul Piața Victoriei – Calea Victoriei – Piața Universității, până la esplanada cu statui.
Brigada Rutieră va lua măsuri pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor de circulație. Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă față de celelalte autovehicule, să oprească și să staționeze doar în locurile special amenajate și să respecte indicațiile agenților de circulație.
Restricții în zona Pădurii Băneasa, duminică, pentru Băneasa Forest Run
Duminică, între orele 08:00 și 16:00, se va desfășura concursul „Băneasa Forest Run”. Între orele 08:00 și 09:00, participanții se vor aduna pe porțiunea cuprinsă între Academia de Poliție și Aleea Padina, iar între orele 09:00 și 16:00 vor avea loc probele de alergare pe aleile din Pădurea Băneasa, pe distanțe de 3, 6, 11 și 21 de kilometri.
„Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 07:00-16:00, se va restricționa traficul rutier pe tronsonul de drum cuprins între aleea Privighetorilor și aleea Padina”
a transmis Brigada Rutieră.
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea în zonă în intervalul menționat, să circule cu atenție și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.